Ucrainenii ar fi recucerit șapte localități de la începutul contraofensivei, potrivit ministrului adjunct al apărării din Ucraina, care a precizat că au fost eliberați 90 de kilometri pătrați în ultima săptămână, transmite Digi24.

Forțele armate ale Ucrainei au publicat, marți, imagini din lupta pentru Makarivka, localitate pe care ucrainenii susțin că au recucerit-o, în timp ce rușii spun că au respins atacurile ucrainenilor.

Ministerul rus al Apărării a declarat marți că forțele sale au respins atacurile ucrainene din apropierea satelor Makarivka, Rivnopil și Precistivka din partea de sud a regiunii Donețk, a informat agenția de presă de stat RIA. Potrivit ministerului rus al Apărării,  Ucraina continuă să organizeze atacuri în zonele de sud în Donețk și Bahmut. Ucraina a declarat că forțele sale au recucerit o serie de sate de la forțele rusești din sud-est de la începutul contraofensivei. Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a anunțat, marți, mici avansuri pentru forțele ucrainene. 

„În cursul operațiunii ofensive, în cursul zilei trecute, trupele noastre au înaintat 250 m în direcția Bahmut în zona lacului de acumulare Berkhiv. În direcția Toretsk – 200m. În direcția Berdiansk, între 0,5 km și 1 km, suprafața teritoriului luat sub control a fost de până la 3 km pătrați”, a spus Maliar.

Aceasta a adăugat că situația este dificilă.

„Inamicul face totul pentru a păstra pozițiile capturate. Utilizează în mod activ aviația, efectuează focuri intense de artilerie. În timpul ofensivei, trupele noastre întâlnesc câmpuri minate, care sunt combinate cu șanțuri antitanc. Toate acestea sunt combinate cu contraatacuri constante ale unităților inamice asupra vehiculelor blindate și cu utilizarea masivă de rachete ghidate antitanc și drone kamikaze”, a mai spus Hanna Maliar.

Ieri, ministerul ucrainean al Apărării anunța că trupele sale au eliberat aproximativ 90 de kilometri pătrați în ultima săptămână.