Ucraina va primi încă 14 tancuri Leopard-2 de la parteneri occidentali, echipamentele fiind finanţate de Danemarca şi Olanda, a relatat joi cotidianul economic german Handelsblatt, care citează surse NATO, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vehiculele vor fi furnizate şi recondiţionate de grupul german Rheinmetall.

Contractele pentru noua livrare au fost deja semnate şi guvernul german a fost implicat întrucât a trebuit să fie de acord cu exportul vehiculelor.

Livrarea tancurilor va avea loc până la finalul lunii ianuarie a anului viitor, adaugă Handelsblatt.

Pentru a-şi completa stocurile epuizate de livrările către Ucraina, Germania va cumpăra 18 tancuri Leopard-2 şi 12 obuziere autopropulsate.

Comanda de tancuri va costa 525,6 milioane de euro (578,58 milioane de dolari), în timp ce preţul obuzierelor este de 190,7 milioane de euro, toate acestea urmând să fie livrate până cel târziu în 2026.

Planul de achiziţie include o opţiune pentru alte 105 tancuri pentru aproximativ 2,9 miliarde de euro.

Germania a furnizat 18 tancuri Leopard-2 Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022 şi şi-a anunţat intenţia de a-şi reface stocul cu noi tancuri cât mai curând posibil. Cele 12 obuziere fac parte din planurile Ministerului Apărării, aprobate de parlamentul german în martie, de a cumpăra până la 28 de obuziere pentru înlocuire.

Tancurile Leopard şi obuzierele sunt produse în comun de KMW şi Rheinmetall.