Un muncitor de la un aeroport din Texas a murit „aspirat” de motorul unui avion
Un angajat de la un aeroport din Texas a murit vineri după ce a fost "aspirat" de motorul unui avion care tocmai aterizase pe pistă, a anunţat duminică agenţia americană însărcinată cu investigarea accidentelor de transport (NTSB), potrivit presei din SUA, scrie news.ro.
Bărbatul a fost "aspirat de motorul" unui avion de linie al companiei Delta care "aterizase pe aeroportul internaţional San Antonio sosind de la Los Angeles, California, şi se îndrepta spre poarta de debarcare cu un singur motor în funcţiune", a precizat NTSB.
NTSB a deschis o anchetă pentru a determina consecinţele accidentului, care a avut loc vineri, în jurul orei locale 22.25.
Potrivit presei locale, bărbatul lucra pentru Unifi Aviation, care oferă servicii de asistenţă mai multor companii aeriene, inclusiv Delta.
Delta s-a declarat "profund întristată" de accident şi s-a angajat să "coopereze cu autorităţile" care efectuează ancheta, într-o declaraţie difuzată de canalul local KENS 5.
Miercuri, compania Piedmont Airlines a fost amendată cu peste 15.000 de dolari de către agenţia federală însărcinată cu prevenirea accidentelor la locul de muncă (OSHA), pentru responsabilitatea sa în accidentul mortal al unui muncitor de pe aeroport, care a avut loc anul trecut în circumstanţe similare.