Putin s-a adresat mercenarilor Wagner, la o zi după plecarea lui Prigojin: Intrați în Armata Rusiei, sau mergeți în Belarus
Vladimir Putin s-a adresat mercenarilor Wagner luni seară și le-a dat un ultimatum: semnați cu Ministerul Apărării, sau mergeți în Belarus!, le-a transmis liderul de la Kremlin. Preşedintele rus a mai spus că orice încercare de revoltă sau şantaj va eşua în Rusia, după rebeliunea Wagner. Pe de altă parte, CNN anunța că și președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko ar fi urmat să susțină declarații la aceeași oră, dar acestea au fost anulate, scrie Digi24.ro.
„Declarațiile de astăzi ale lui Putin vor decide soarta Rusiei”, anunțase inițial Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Potrivit acestuia, ar fi urmat mesaje pentru națiune. În locul acestora, Putin a vorbit doar câteva minute și s-a referit la rebeliunea militară din weekend. Președintele rus a ținut să le transmită mercenarilor Wagner să aleagă între a se înscrie în armata rusă, și a pleca în Belarus.
Vladimir Putin: „Astăzi mă adresez încă o dată cetățenilor Federației Ruse: Vă mulțumesc pentru solidaritate! A fost un moment extraordinar de mobilizarea a societății. Cei responsabili de rebeliune vor fi aduși în fața justiției. Acești trădători și această organizație au făcut ceea ce au făcut neonaziștii de la Kiev. Ce au făcut ei este ca o amenințare externă. Dușmanii noștri doreau să se împuște rușii între ei. Voiau să distragă atenția de la eșecul contraofensivei. Curajul piloților căzuți a apărat Rusia.
Marea majoritate a luptătorilor Wagner sunt patrioți, dar au fost folosiți în scopuri meschine. Totuși, au întors spatele unei posibile vărsări de sânge. S-ar fi putut produce evenimente cu consecințe tragice pentru țară. Vreau să le mulțumesc comandanților și soldaților Wagner care au luat decizia corectă de a se opri. Alegerea este în dreptul fiecăruia dintre voi, semnați cu Ministerul Apărării, sau mergeți în Belarus.”
În discursul său, Putin a mai spus că toate deciziile necesare pentru a neutraliza ameninţarea au fost luate încă de la început.
„Revolta ar fi fost înăbuşită oricum, iar organizatorii şi-au dat seama că acţiunile lor au fost criminale”, a spus acesta.
După discurs, Vladimir Putin a mers la o întâlnire de lucru cu procurorul general Igor Krasnov, ministrul de interne Vladimir Kolokoltsev, directorul FSB Alexander Bortnikov, șeful Gărzii Naționale Viktor Zolotov, directorul OSF Dmitri Kochnev, șeful Comitetului de investigație Alexander Bastrykin, șeful de stat major al Kremlinului Anton Vaino și ministrul Apărării Serghei Şoigu, a declarat Dmitri Peskov.