Preşedintele Volodimir Zelenski a lăudat luni trupele ucrainene pentru că au avansat "în toate sectoarele", după ce şi-a petrecut ziua pozând şi înmânând decoraţii soldaţilor din prima linie pe fronturile din estul şi sudul ale ţării, informează Agerpres cu referire la Reuters.

"Astăzi, în toate sectoarele, soldaţii noştri au făcut progrese. Este o zi fericită", a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de luni seara, transmis dintr-un tren după ce a vizitat două zone din prima linie a frontului.

Biroul preşedintelui a postat patru videoclipuri despre călătoria lui Vladimir Zelenski, despre care acesta a spus că a acoperit "sute de kilometri" şi întâlniri în cel puţin trei locuri.

Preşedintele a fost în estul regiunii Doneţk, un punct focal în conflictul iniţiat de Rusia în urmă cu 16 luni, şi în sud în sectorul Berdiansk, în zonele în care forţele ucrainene au recucerit câteva sate şi într-un alt sector tot pe frontul de sud, dar mai spre vest.

În ultimul din cele patru videoclipuri, preşedintele Zelenski declară că a văzut "mai multe brigăzi, toate diferite şi absolut eroice. Diferite, dar cu un singur obiectiv, victoria asupra raşiştilor", a spus el, într-o referire derogativă la soldaţii ruşi.

Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat luni că forţele ucrainene au recâştigat controlul asupra Rivnopil, un sat aflat la vestul unui grup de aşezări recucerite în urma operaţiunilor ofensive. Satul este, se pare, al nouălea capturat de Ucraina în această lună.

Ucraina spune că a făcut progrese de la lansarea contraofensivei, dar forţele ruse continuă să deţină controlul asupra unor zone întinse.