Majoritatea germanilor sunt favorabili aderării Ucrainei la NATO, dar cei mai mulţi dintre ei preferă ca acest lucru să se întâmple după ce războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei se va fi încheiat, indică un sondaj realizat de institutul YouGov, scrie Agerpres.ro cu referire la DPA.

Ancheta sociologică arată că 42% dintre germani sunt pentru intrarea Ucrainei în NATO după încheierea războiului, în timp ce 13% sunt favorabili unei aderări imediate şi 29% se opun fundamental scenariului intrării ţării est-europene în Alianţa Nord-Atlantică.

Potrivit aceluiaşi sondaj, o majoritate a germanilor doresc ca Ucraina şi Rusia să înceapă acum negocieri de pace, 58% susţinând că aceste tratative ar trebui să fie lansate imediat. Un sfert dintre germani, mai exact 26%, se opun desfăşurării unor negocieri de pace între Kiev şi Moscova.

Liderii celor 31 de state membre NATO se reunesc marţi la Vilnius; potenţiala aderare a Ucrainei la organizaţie este unul dintre subiectele aflate pe agenda summitului din capitala Lituaniei.

Sondajul YouGov a fost realizat pe un eşantion de 2.116 de persoane din întreaga Germanie, în perioada 30 iunie - 4 iulie.