Londra nu susține folosirea munițiilor cu fragmentație, Spania le dezaprobă, iar Ucraina promite utilizarea doar contra ocupanților
Rishi Sunak, premierul Marii Britanii, a reiterat sâmbătă că țara sa nu susține folosirea munițiilor cu fragmentație, Londra fiind semnatară a convenţiei care interzice producţia şi utilizarea muniţiilor fragmentație. Declarația apare după ce Casa Albă a anunțat oficial că va furniza Ucrainei armele controversate. Spania și-a manifestat deopotrivă dezaprobarea, în timp ce ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a salutat decizia SUA de a furniza munițiile Kievului, specificând că nu vor fi folosite în Rusia, ci doar împotriva ocupanților, relatează Digi24.ro cu referire la Reuters şi AFP.
"Marea Britanie este semnatară a unei convenţii care interzice producţia şi utilizarea muniţiilor cu fragmentație şi descurajează utilizarea acestora", a declarat premierul Rishi Sunak, potrivit, news.ro
"Vom continua să ne achităm de partea noastră de contribuţie pentru a sprijini Ucraina împotriva invaziei ruseşti", a adăugat el, subliniind că Marea Britanie a furnizat Kievului numeroase arme, inclusiv tancuri şi rachete cu rază lungă de acţiune.
Casa Albă a anunțat că SUA vor trimite Ucrainei controversatele muniții cu fragmentație, după ce preşedintele Joe Biden a aprobat, vineri, furnizarea către Ucraina a muniţiilor, în cadrul unui pachet de securitate în valoare de 800 milioane de dolari. Casa Albă a declarat că a amânat decizia cât a putut de mult, din cauza riscului de a provoca daune civililor, din cauza munițiilor care nu explodează Aceste arme sunt interzise în mai multe ţări, în special în Europa, semnatare ale Convenţiei de la Oslo din 2008, la care nici Statele Unite şi nici Ucraina nu sunt parte.
Utilizarea munițiilor cu fragmentație este extrem de controversată, deoarece pot dispersa până la câteva sute de încărcături explozive de mici dimensiuni şi pot provoca numeroase victime civile colaterale.
Joe Biden se va întâlni cu Rishi Sunak înainte de a ajunge la Vilnius Joe Biden urmează să se întâlnească luni cu Rishi Sunak la Londra, în cadrul unui miniturneu, înainte de a se îndrepta spre summitul NATO de la Vilnius. El se va întâlni, de asemenea, cu regele Charles al III-lea, la a cărui încoronare nu a participat, respectând o tradiție americană. Spania, semnatară a Convenţiei de la Oslo, a declarat deopotrivă că dezaprobă decizia SUA.
"Spania, pe baza angajamentului ferm pe care şi l-a asumat faţă de Ucraina, şi-a asumat, de asemenea, un angajament ferm că anumite arme şi bombe nu pot fi livrate în nicio împrejurare", a declarat sâmbătă ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, la un miting la Madrid.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a salutat decizia SUA de a furniza bombe cu dispersie Kievului, afirmând că acestea vor contribui la eliberarea teritoriului ucrainean ocupat. El a promis că aceste arme nu vor fi folosite pe teritoriul Rusiei.
Oleksii Reznikov a declarat că armele vor salva vieţile soldaţilor ucraineni, adăugând că Ucraina va ţine o evidenţă strictă a utilizării lor şi va face schimb de informaţii cu partenerii săi.
Cum motivează SUA trimiterea munițiilor "Poziţia noastră este simplă: trebuie să ne eliberăm teritoriile ocupate temporar şi să salvăm vieţile oamenilor noştri", a scris el pe Twitter.
"Ucraina va folosi aceste muniţii doar pentru eliberarea teritoriilor sale recunoscute la nivel internaţional. Aceste muniţii nu vor fi folosite pe teritoriul recunoscut oficial al Rusiei", a punctat Oleksii Reznikov.
Jake Sullivan, consilierul pe probleme de Securitate Naţională al preşedintelui Joe Biden, a încercat vineri să justifice furnizarea de astfel de arme Ucrainei.
"Recunoaştem că muniţiile cu fragmentație creează un risc de vătămare a civililor din cauza fragmentaţiei neexplodate", a declarat el reporterilor. "Însă există, de asemenea, un risc masiv de vătămare a civililor, dacă trupele şi tancurile ruseşti vin peste poziţiile ucrainene, iau şi mai mult teritoriu ucrainean şi supun mai mulţi civili ucraineni, iar asta pentru că Ucraina nu are suficientă artilerie", a declarat Sullivan.