Ucraina confirmă atacul asupra unui hotel din Berdeansk în care a murit un general rus
Statul Major al Forţelor Armate din Ucraina a confirmat că mai mulţi militari ruşi şi-au pierdut viaţa într-un atac ucrainean asupra hotelului Duna din oraşul ucrainean Berdeansk, în care, potrivit diverselor canale Telegram, ar fi murit generalul rus Oleg Tsokov, transmite Agerpres.ro cu referire la EFE.
"În Berdeanskul ocupat temporar, în regiunea Zaporojie, ca urmare a unui atac direct, în timpul nopţii, s-a confirmat că trupurile soldaţilor ruşi au fost transportate cu camioane la morga locală", se menţionează în comunicatul Statului Major ucrainean, care nu precizează data la care s-au petrecut evenimentele.
Berdeansk este situat pe malul Mării Azov în sud-estul Ucrainei şi a fost ocupat de forţele ruse pe 27 februarie anul trecut, la scurt timp după declanşarea invaziei pe scară largă a Rusiei asupra Ucraina.
De când, în luna mai, a fost anunţată sosirea rachetelor britanice Storm Shadow cu rază lungă de acţiune, Ucraina şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii, armamentelor, centrelor logistice şi concentrărilor de trupe ruseşti aflate departe de front.
Storm Shadows sunt rachete de precizie care sunt lansate din aeronave şi lovesc ţinte la o distanţă maximă de peste 250 de kilometri. Cea mai lungă rază de acţiune pe care a avut-o Ucraina până când a primit aceste rachete britanice a fost de circa 80 de kilometri distanţă, graţie sistemului HIMARS trimis de SUA.
La summitul NATO desfăşurat marţi şi miercuri la Vilnius, Franţa a anunţat că va trimite în Ucraina rachete SCALP, o tehnologie de război cu caracteristici similare Storm Shadow.
Aliaţii occidentali ai Ucrainei nu permit Kievului să-şi folosească armele împotriva teritoriului Federaţiei Ruse, aşa că utilizarea lor ar trebui să fie limitată la teritoriile ucrainene aflate temporar sub ocupaţie rusă.