Moscova susţine că a zădărnicit un atac masiv al Ucrainei asupra Crimeei. Kievul ar fi trimis 28 de drone să lovească peninsula
Armata rusă a zădărnicit luni seară o tentativă a Ucrainei de a efectua un atac terorist asupra unor instalaţii de pe teritoriul Crimeei, folosind 28 de vehicule aeriene fără pilot (UAV), a anunţat Ministerul rus al Apărării, transmite news.ro.
"În această seară (luni seară - n.r.) a fost suprimată o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu 28 de vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective de pe teritoriul peninsulei Crimeea", a afirmat Ministerul rus al Apărării.
Ministerul condus de Serghei Şoigu a precizat că 17 drone au fost distruse cu ajutorul apărării antiaeriene, iar restul de 11 au fost suprimate prin bruiaj electronic."Ca urmare a atacului terorist dejucat, nu s-au înregistrat victime şi nici distrugeri", a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova.
Presupusa tentativă de atac vine după ce în noaptea de duminică spre luni un atac a avariat podul Kerci din peninsula Crimeea anexată ilegal de Rusia în 2014.
Atacul, care ar fi fost comis cu drone navale, a ucis două persoane şi a rănit un copil care se aflau într-o maşină ce trecea pe pod. Atacul a fost atribuit serviciilor speciale şi forţelor navale ucrainene, fără a fi revendicat oficial de Kiev.