„Gravă criză a statului” în Rusia, potrivit opozantului încarcerat Ilia Iaşin
Rusia se află în pragul unei „grave crize a statului”, ilustrată de rebeliunea eşuată a grupului paramilitar Wagner la sfârşitul lunii iunie, şi riscă să înceapă o "epocă de tulburări", avertizează opozantul încarcerat Ilia Iaşin într-un interviu acordat în scris cotidianului francez Le Figaro, potrivit AFP și Agerpres.
Rebeliunea lansată de şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a „arătat numeroase probleme grave ale autorităţilor ruse”, apreciază Iaşin, condamnat în aprilie la opt ani şi jumătate de închisoare pentru criticile sale împotriva invaziei ruse în Ucraina.
Sistemul rus „se bazează doar pe loialitatea personală” a responsabililor din armată şi din servicii faţă de preşedintele Vladimir Putin şi, „de când această loialitate a slăbit”, sistemul a început să se destrame la cusături", potrivit lui Iaşin.
Mercenarii Wagner au zdruncinat puterea în 24 iunie, mărşăluind spre Moscova, înainte de a face cale întoarsă în urma unui acord negociat, in extremis, de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko.
„Putin şi-a arătat public slăbiciunea făcând declaraţii dure faţă de Prigojin, care nu au fost urmate de acţiuni la fel de ferme. Combatanţii de la Wagner au mărşăluit spre Moscova. Dar, în cele din urmă, Prigojin nu a fost tras la răspundere. El este în viaţă şi, aparent, sănătos. Ancheta penală care îl viza este închisă. Rebelii au văzut că, într-o situaţie critică, Putin a fost ezitant şi că în faţa unei forţe reale lui i-a fost teamă să ia măsuri energice”, analizează opozantul încarcerat.
Armata rusă „a cedat în faţa unei bande de mercenari conduse de un bandit”, adaugă el.
„Puterea a creat o gravă criză a statului, care riscă să deschidă o epocă de tulburări. Putin este literalmente pe cale să creeze cu propriile sale mâini o ameninţare existenţială pentru ţara noastră”, potrivit lui Iaşin, care spune că „rolul opoziţiei democratice este de a salva Rusia, de a o elibera şi de a o readuce în societatea civilizată”.
Deţinut în închisoarea moscovită Medved, Ilia Iaşin spune că „rezistă”.
„Este important pentru mine să rămân o voce publică rusă împotriva războiului şi tiraniei”, spune el, cerând Occidentului să-i reziste lui Putin. „Dacă nu este oprit în Ucraina, el va merge până în ţările baltice şi la Varşovia”, afirmă el.
De altfel, Andrei Kartapolov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică la televiziunea de stat rusă că mercenarii Wagner au fost trimişi în Belarus „nu numai şi nu atât de mult” pentru a pregăti forţele armate din Belarus, după cum s-a raportat anterior, potrivit Krîm.Realii, proiect al Radio Svoboda, antena rusă a RFE/RL.
„Există un aşa-numit coridor Suwalki. Iar de acest coridor Suwalki, în caz de ceva, avem mare nevoie de el. Este vorba de pregătirea unei forţe de şoc, care să cucerească acest coridor nenorocit în câteva ore”, a spus Kartapolov, citat de publicaţia germană Bild.
Pentru apărarea eficientă a coridorului Suwalki este necesară desfăşurarea unor brigăzi aliate NATO în Lituania, afirmase preşedintele lituanian Gitanas Nauseda în iunie, la o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Coridorul Suwalki este o fâşie de uscat între Belarus şi regiunea Kaliningrad din Federaţia Rusă, numit după oraşul polonez Suwalki, situat în zonă.
Propagandiştii ruşi îl evocă frecvent în legătură cu faptul că dacă ar fi ipotetic cucerit, el ar face legătura între regiunea Kaliningrad şi Belarus, "tăind" Lituania, Letonia şi Estonia de alte ţări NATO.
Ministerul Apărării din Belarus a confirmat la 14 iulie sosirea mercenarilor Wagner într-o tabără din regiunea Moghiliov, publicând un reportaj în care arăta că „wagnerovţî” au început să antreneze trupele militare teritoriale din Belarus într-o tabără de lângă localitatea Osipovici, conform Krîm.Realii.