VIDEO // Rusia anunţă că a contracarat un atac cu drone ucrainene asupra Moscovei
Două drone lansate de Ucraina au atacat Moscova luni dimineaţa devreme, dar au fost interceptate şi distruse, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters. Agenţiile de presă de stat din Rusia au raportat că fragmente de drone au fost găsite la 2 kilometri de clădirile ministerului, transmite News.ro.
Calificându-l drept un "atac terorist", Ministerul Apărării a precizat pe aplicaţia sa de mesagerie Telegram că nu au existat victime în urma atacului.
Primarul Serghei Sobianin a afirmat pe aplicaţia sa de mesagerie Telegram că două clădiri nerezidenţiale au fost lovite în timpul atacului, care a avut loc în jurul orei 4 dimineaţa (0100 GMT). Nu a fost clar dacă dronele au lovit clădirile atunci când au fost doborâte sau dacă au vizat în mod deliberat clădirile.
Nici Ministerul Apărării şi nici primarul nu au precizat unde au fost interceptate dronele.
Agenţiile de ştiri de stat din Rusia au raportat, citând serviciile de urgenţă, au declarat că fragmente de drone au fost găsite în apropierea unei clădiri de pe bulevardul Komsomolski, care nu este departe de clădirile Ministerului Apărării.
Traficul a fost blocat pe bulevardul Komsomolski, la fel ca şi pe bulevardul Likhachev din sudul Moscovei, unde o clădire de birouri a fost avariată, au relatat agenţiile de presă ruseşti.
Canalul de televiziune al Ministerului rus al Apărării, Zvezda, a publicat pe canalul său de Telegram un scurt videoclip care arată o clădire înaltă cu ferestre lipsă la etajele superioare şi cu structura avariată.
Russia: Drone attack on Moscow. A drone struck a skyscraper on Zagorodnoye Highway. Drones were also shot down on Komsomolsky Avenue in Moscow, near the Russian Ministry of Defence. pic.twitter.com/iFobofBLZo
— Igor Sushko (@igorsushko) July 24, 2023
Alte canale ruseşti de Telegram, cu legături cu forţele de securitate ale Rusiei, au publicat videoclipuri cu resturi de sticlă şi beton pe ceea ce au spus că este bulevardul Komsomolski.
Damage at Komsomolsky avenue in Moscow as result of drone explosion https://t.co/WeQxgCYm7A pic.twitter.com/3jLFvuy0qK
— Liveuamap (@Liveuamap) July 24, 2023
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului. Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei sau de pe teritoriul ucrainean controlat de Rusia, dar a afirmat în ultimele luni că distrugerea infrastructurii militare a Rusiei ajută la contraofensiva Kievului.