Blocarea de către Ucraina a tranzitului petrolului furnizat Ungariei şi Slovaciei de compania rusă Lukoil prin conducta Drujba nu pune în pericol securitatea aprovizionării cu petrol a acestor două ţări, a estimat joi Comisia Europeană, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres.

Făcând referire la o analiză preliminară a Comisiei Europene, un purtător de cuvânt al acesteia a spus că nu există "niciun indiciu asupra unui risc imediat" pentru aprovizionarea Ungariei şi Slovaciei cu petrol, după ce Ucraina a plasat compania petrolieră rusă Lukoil pe lista de sancţiuni şi a blocat exporturile de petrol efectuate de această companie prin conducta Drujba, a cărei secţiune sudică traversează teritoriul ucrainean către Ungaria şi Slovacia.

Aceste două ţări afectate au atenţionat Ucraina şi Bruxellesul asupra încălcării de către Kiev a acordului de asociere a Ucrainei la UE, prin care Kievul s-a angajat să nu îngrădească tranzitul produselor energetice, şi au solicitat săptămâna trecută implicarea Comisiei Europene pentru a convinge Ucraina să deblocheze tranzitul petrolului livrat de Lukoil.

În lipsa unei reacţii prompte din partea Bruxellesului, guvernul premierului ungar Viktor Orban a transmis că decizia Kievului de a opri aceste livrări de petrol către Ungaria şi Slovacia a fost luată de fapt cu asentimentul sau chiar la cererea Comisiei Europene, având în vedere refuzul acestor state de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.

Totuşi, potrivit analizei invocate joi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, sancţiunile impuse de Ucraina companiei Lukoil nu afectează livrările de petrol prin conducta Drujba atât timp cât cantităţile furnizate de respectiva companiei sunt compensate de cele ale altor furnizori. Potrivit Kievului şi Bruxellesului, petrolul transportat de Lukoil prin conducta Drujba ar fi fost deja înlocuit de cel exportat de alţi furnizori. Dar, pe de altă parte, acelaşi purtător de cuvânt comunitar a reamintit că Bruxellesul colaborează cu statele UE pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie astfel încât să diminueze cât mai mult importurile din Rusia.

Fiind două ţări lipsite de ieşire la mare şi având astfel mai multe dificultăţi de a se aproviziona din surse alternative, Ungaria şi Slovacia au primit derogări în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei de UE după invazia în Ucraina, astfel că pot achiziţiona în continuare petrol rusesc.

Ungaria importă anual circa două milioane de tone de petrol livrat de Lukoil, echivalentul a aproximativ o treime din importurile totale de petrol ale Ungariei. Însă rafinăriile companiei ungare MOL din Ungaria şi Slovacia depind în totalitate de petrolul furnizat de Lukoil prin conducta Drujba.

Mai mult, Slovacia nu poate rafina decât sortimentul de petrol Ural care este furnizat doar de Rusia, prelucrarea altui tip de petrol necesitând modificări tehnologice. Ministerul de Externe slovac a avertizat joi că acţiunea Ucrainei de interzicere a tranzitului petrolului furnizat de Lukoil ameninţă securitatea energetică a Slovaciei.

Ca alternativă pentru a suplini livrările Lukoil, Ungaria ar putea importa petrol prin portul croat Omisalj şi conducta Adria legată de acesta, dar Slovacia nu are altă variantă în afara aprovizionării din Ungaria.