John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, a declarat că Vladimir Putin ar trebui să-și retragă trupele din Ucraina dacă este atât de îngrijorat de incursiunea din regiunea Kursk, relatează PRAVDA. Reacția vine după ce președintele rus Vladimir Putin a acuzat Kievul că „execută dorinţa” Occidentului, scrie Digi24.RO.

Kirby a declarat că ultimele afirmații ale oficialilor ruși potrivit cărora ofensiva din regiunea Kursk este coordonată de Occident „este doar propaganda lui Putin”, de care șeful de la Kremlin se agață încă de la începutul invaziei din Ucraina. În contextul incursiunii în Kursk, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a subliniat că rușii au început războiul, iar ucrainenii se apără împotriva agresiunii lor.

El a menționat, de asemenea, că acesta este războiul lui Putin împotriva Ucrainei, sugerând că, dacă Putin este nemulțumit de ceva, există o soluție simplă: el ar trebui să își retragă trupele din Ucraina și să pună capăt războiului.

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunțat că Ucraina a revendicat luni controlul asupra a circa o mie de kilometri pătraţi de teritoriu rus în provincia frontalieră Kursk.

„Continuăm să desfăşurăm operaţiuni ofensive în regiunea Kursk. La ora actuală, controlăm aproximativ o mie de kilometri pătraţi din teritoriul Federaţiei Ruse”, a spus comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, vorbind la o reuniune cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, din care acesta din urmă a publicat imagini pe platforma Telegram.

Pentagonul a declarat că avansul Ucrainei în regiunea Kursk este în conformitate cu politica SUA și că nu este îngrijorat de o posibilă creștere a tensiunilor cu Rusia.

Luni, în cadrul unei reuniuni cu înalți oficiali ruși din domeniul apărării, Vladimir Putin a declarat că ofensiva ucraineană este o încercare a Kievului de a obține un avantaj în posibilele discuții viitoare pentru a pune capăt războiului. 

„Inamicul încearcă să-şi îmbunătăţească poziţia de negociere în viitor”, a denunţat el, acuzând Kievul că „execută dorinţa” Occidentului.

El a adăugat că planul ucrainean nu va reuși, obiectivul principal al Rusiei fiind de a „stoarce, alunga inamicul de pe teritoriile noastre”. „Sarcina principală a Ministerului Apărării este, fără îndoială, de a expulza inamicul de pe teritoriile noastre”, a mai spus Putin. 

În același timp, el acuză Ucraina că doreşte să „semene discordie” în societatea rusă. „Un alt obiectiv evident al inamicului este să semene discordie şi zâzanie în societatea noastră, să intimideze oamenii, să distrugă unitatea şi coeziunea societăţii ruse”, a declarat Putin, care a afirmat totodată că vrea să „expulzeze” forţele ucrainene din Rusia.