Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a arestat o angajată al unei unități militare din sudul Rusiei pentru că ar fi spionat pentru Ucraina. Femeia ar fi fost în legătură cu serviciile secrete ucrainene prin aplicația Signal, spun autoritățile ruse, scrie Digi24.RO.

Potrivit unui raport emis de FSB din regiunea Rostov, femeia era deja în contact cu partea ucraineană când s-a alăturat unei unități din Districtul Militar de Sud în ianuarie 2023, scrie Politico.

„Ea a strâns informații de diferite tipuri despre arsenalele, bazele și depozitele care fac parte din district”, a spus FSB într-o declarație, a informat marți agenția de știri de stat rusă TASS.

Arestarea are loc la o săptămână după ce trupele ucrainene au lansat marțea trecută o ofensivă surpriză pe teritoriul Rusiei, ocupând localități în regiunea de sud Kursk, înainte de a-și extinde campania în regiunea vecină Belgorod.

Potrivit raportului FSB, femeia a contactat reprezentanți ai serviciilor secrete militare a Ucrainei prin intermediul aplicației de mesagerie Signal, care a fost blocată recent în Rusia pentru presupuse „încălcări” ale legislației țării.

„Ea a predat datele colectate unui serviciu de informații străin în timpul corespondenței avută prin aplicație”, a continuat comunicatul FSB.

Autoritățile ruse nu au dezvăluit identitatea femeii care, spun ei, este acum reținută sub acuzația de înaltă trădare. Luni, comandantul superior al Ucrainei, Oleksandr Sîrski, a susținut că forțele Kievului au câștigat controlul pe 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc, marcând cea mai mare incursiune de la începutul invaziei la scară largă a președintelui rus Vladimir Putin, în 2022.