Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR/HDCH) a cerut Rusiei să-i dea acces în regiuni ruse afectate de conflict, inclusiv în Kursk, teatrul de săptămâna trecută al unei ofensive-surpriză a Kievului, relatează AFP, citată de news.ro.

”Biroul ONU al Drepturilor Omului a trimis o cerere autorităţilor ruse pentru a facilita accesul Biroului în zone ale Federaţiei ruse atinse de ostilităţi, inclusiv regiunile Belgorod, Briansk şi Kursk, în cadrul mandatului nostru de supraveghere şi evaluare a drepturilor omului”, anunţă o purtătoare de cuvânt, Liz Throssell.

Ea precizează că această cerere a fost trimisă miercuri.

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului a trimis deja în mai multe rânduri cereri de acces în teritorii ucrainene controlate de Rusia şi pe teritoriul rus.

În general, ”cerem întotdeauna acces”, i-a răspuns altă purtătoare de vuvânt a Înaltului Comisariat ONU, Ravina Shamdasani, unui jurnalist rus care a întrebat-o despre acest lucru marţi, într-o conferinţă de presă regulată a ONU.

”Pot să spun că pentru ni, în orice situaţie de criză, în fapt, aşa cum a spus Înaltul Comisar, trebuie să avem o prezenţă globală. Dar mai ales atunci când este vorba despre situaţii de criză, cu acces, suntem în măsură să facem mult mai mult decât putem face de la distanţă”, a adăugat ea.

Războiul din Ucraina face ravagii de la 24 februarie 2022, când a început invazia rusă.

La 6 august, forţele Kievului au pătruns în regiunea Kursk şi au luat trupele ruse pe nepregătite în cea mai mare incursiune a unei armate străine pe teritoriul rus de la al Doilea Război Mondial.

Ministrul ucrainean de Interne Igor Klîmenko a anunţat că Ucraina vrea să creeze ”o zonă-tampon” în regiunea Kursk, pentru a-şi proteja populaţia de la frontieră de bombardamente ruse.