Rusia // Stare de urgenţă într-un oraş lovit de drone ucrainene; 18 pompieri răniţi
Autorităţile locale ruse au declarat stare de urgenţă în oraşul Proletarsk, în sud-vestul Rusiei, unde un atac cu drone ucrainean a provocat duminică un incendiu la un depozit de carburant şi a făcut cel puţin 18 răniţi în rândul pompierilor, relatează Agerpres cu referire la AFP.
Eforturile de stingere a incendiului, care a izbucnit duminică dimineaţă la un sit industrial din regiunea Rostov, au continuat luni, a anunţat administraţia districtului Proletarsk pe Telegram.
Starea de urgenţă a fost instituită la miezul nopţii (21:00 GMT duminică), a adăugat ea.
Pe Telegram, guvernatorul regional Vassili Goloubev a afirmat că 18 pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale şi patru dintre ei au fost internaţi pentru arsuri.
Conform acestei surse, mijloace suplimentare au fost mobilizate pentru eforturile de stingere a incendiului care s-au desfăşurat „în condiţii foarte dificile din cauza temperaturilor ridicate”.
Cu o zi înainte, guvernatorul afirmase că incendiul s-a produs din cauza resturilor de drone după ce „apărarea antiaeriană (respinsese) un atac cu drone”.
La rândul său, o sursă din cadrul serviciului ucrainean de informaţii militare (GUR) a confirmat duminică pentru AFP că depozitul de combustibil şi de produse petroliere Kavkaz, situat în Proletarsk, a fost atacat cu drone.
Potrivit acestei surse, această instalaţie alimenta „complexul militar-industrial” rus.
Proletarsk, un oraş cu aproape 20 000 de locuitori, este situat la circa 200 de kilometri de graniţa cu Ucraina şi la aproximativ 350 de kilometri de zonele de luptă controlate de Kiev pe linia frontului în estul Ucrainei.