Ucraina susţine că a avansat doi kilometri în Lugansk după un contraatac surpriză
Un contraatac al Ucrainei care a provocat pierderi grele trupelor ruse a permis armatei ucrainene să avanseze doi kilometri pe teritoriul controlat de forţele ruse în regiunea Lugansk din estul ţării, transmite EFE, care citează informaţii furnizate de serviciul de presă al Brigăzii 3 de asalt, responsabilă pentru această acţiune militară, transmite Agerpres.
Într-un contraatac surpriză, Brigada 3 de asalt ucraineană a revendicat distrugerea a zeci de piese de echipament militar şi neutralizarea a peste 300 de soldaţi ruşi - morţi sau răniţi - în atacul care a avut loc în apropiere de Novovodiane, la graniţa dintre regiunile Harkov şi Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt militar Olekandr Borodin pentru postul public Suspline.
Brigada ucraineană a capturat mai multe poziţii ruseşti şi a înaintat aproximativ doi kilometri pe teritoriul controlat de trupele ruse, aşa cum a afirmat această unitate militară într-o informare pe Telegram, unde a publicat şi un scurt clip video.
Atacul a durat patru zile şi s-a încheiat pe 15 august, iar detaliile au fost ţinute secrete până acum din „motive de securitate”.
„Sarcina principală a operaţiunii a fost de a perturba potenţialul ofensiv al armatei a 20-a a Federaţiei Ruse. De acum înainte, această sarcină a fost îndeplinită”, a declarat comandantul de brigadă, colonelul Andri Bileţki.
Contraatacul a făcut să eşueze, de asemenea, planurile Rusiei de a ataca lângă Makivka, patru kilometri mai la sud, a spus Borodin.
„Inamicul forma grupuri de asalt, acumulând forţe şi mijloace acolo. Cred că aceste planuri nu mai sunt relevante pentru ei”, a subliniat Bileţki. „Unicitatea operaţiunii a fost că am atacat inamicul, copleşitor ca număr, şi am câştigat”, a adăugat el.
Potrivit colonelului Bileţski, raportul de forţe pe câmpul de luptă a fost de 2,5 la 1 în favoarea Rusiei, dar „planificarea detaliată, deciziile originale şi eforturile coordonate ale forţelor de artilerie, apărării aeriene şi dronelor şi recunoaşterea” au garantat succesul atacului.
În prezent, situaţia din zonă este „stabile”, în pofida încercărilor continue ale Rusiei de a recupera teritoriul pierdut, a mai declarat Borodin.
Rusia continuă să aibă rezerve mari în zonă, în special drone de infanterie, artilerie şi drone FPV, a menţionat el.
Este probabilă o scădere a eficienţei în contextul în care planurile şi logistica Rusiei au fost perturbate de acest contraatac, a subliniat purtătorul de cuvânt militar.