Concluzie sumbră la Fox News: „Să fim corecți. Trump a avut o seară proastă”. Unii republicani sunt dezolați după dezbaterea cu Harris
Mai mulți strategi, politicieni și purtători de cuvânt conservatori au recunoscut că vicepreședinta Kamala Harris a câștigat în fața fostului președinte Donald Trump în dezbaterea prezidențială din Philadelphia, vorbind despre capacitatea ei de a intra pe sub pielea acestuia, scrie HotNews.ro.
„Să fim corecți. Trump a avut o seară proastă”, a admis după dezbatere Brit Hume, gazda Fox News. „Am auzit multe dintre vechile nemulțumiri despre care știm cu toții că nu sunt câștigătoare din punct de vedere politic”, a spus el, cu o referire la declarațiile fostului președinte.
Hume, care a rezumat practic concluziile multor comentatori, a declarat că Harris a fost „pregătită” și „și-a păstrat calmul”.
„A văzut avantajele și le-a profitat”, a spus el. „L-a provocat cu succes, ceea ce, în opinia mea, este rezumatul dezbaterii. Așa că, după părerea mea, ea a ieșit învingătoare în această confruntare, fără îndoială”, a spus comentatorul, citat de HuffPost.
Dar colega sa Laura Ingraham a criticat gazdele dezbaterii.
După dezbatere, Trump s-a declarat învingător și a și postat o serie de sondaje rapide realizate de instituții media conservatoare, care arătau că a câștigat confruntarea. În schimb, sondaje realizate de CNN și de Trafalgar, care tinde să fie mai degrabă republican, au dat-o câștigătoare pe Harris.
„Cine l-a pregătit pe Trump ar trebui concediat”
Opinia critică la adresa prestanței lui Trump a fost împărtășită de unii politicieni republicani.
„Oricine l-a pregătit pe Donald Trump ar trebui concediat. Nu a fost deloc bun în seara aceasta”, a spus Christie.
Senatorul Lindsey Graham (R-S.C.) a fost la fel de critic față de prestația lui Trump. El a declarat ulterior că echipa de dezbateri a fostului președinte ar trebui concediată și că Trump a fost nepregătit, numind dezbaterea un „dezastru”, potrivit lui Tim Miller de la The Bulwark.
„Trump a pierdut dezbaterea”
Strategul republican Frank Luntz a scris și el la jumătatea dezbaterii că telefonul său și rețeaua X „sunt inundate de susținători ai lui Trump care se plâng de dezbatere”.
„Cred că ei știu că el pierde”, a scris el. „Nu doar că Harris este câștigătoare, Trump pierde”, a avertizat el, potrivit News.com.au.
Strategul pro-Trump Rich Baris de la Big Data Poll a anunțat, de asemenea, din timp, că dezbaterea a fost câștigată mai devreme de Harris, respingând în același timp plângerile republicanilor cu privire la moderatori, prezentatorii ABC News David Muir și Linsey Davis.
„Aceasta este o victorie a lui Harris”, a scris el pe X.
„Trump a pierdut dezbaterea, iar faptul că se plânge de moderatori nu schimbă acest lucru”, a scris jurnalistul conservator Erick Erickson pe X, fostul Twitter, referindu-se la nemulțumirile echipei Trump cu privire la moderatorii ABC.
„El nu a pierdut din cauza comportamentului lor. A pierdut din cauza propriei sale prestanțe în timp ce buzele lui se mișcau, nu ale lor”.