Zelenski: „Ne pregătim activ pentru negocieri în SUA, Ucrina contează foarte mult pe acest sprijin”
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunţat că va avea dicsuţii şi negocieri în SUA cu preşedintele Joe Biden, cu reprezentanţii ambelor partide din Congres şi ”cu ambii candidaţi la preşedinţia Statelor Unite”, transmite News.ro.
„Ne pregătim activ pentru negocieri în SUA – acestea îi includ pe preşedintele Biden, reprezentanţii ambelor partide în Congres şi ne aşteptăm să ne întâlnim cu ambii candidaţi la preşedinţia Statelor Unite. În Ucraina, vom fi întotdeauna recunoscători SUA pentru sprijinirea independenţei noastre – pentru toată asistenţa oferită pentru a ajuta Ucraina să reziste acestui război”, a declarat Zelenski vineri seară.
El a precizat că va fi prezentat un plan concret cu privire la modul în care Ucraina nu poate doar să poarte acest război, nu doar să menţină nivelul de rezistenţă aşa cum este acum, ci şi să devină mai puternică chiar în acest moment. „Să devină mai puternică într-un mod care ne va apropia de o pace justă, ne va apropia cu adevărat de victorie”, a explicat preşedintele Ucrainei.
„Ucraina contează foarte mult pe acest sprijin. Şi pe bună dreptate. Pentru că atunci când o naţiune câştigă lupta pentru independenţa sa şi respectul pentru dreptul internaţional, întreaga lume câştigă. Exact aşa ar trebui să fie”, a conchis liderul de la Kiev.
Vizita preşedintelui ucrainean în SUA a fost anunţată joi de purtătorul său de cuvânt.
Casa Albă a confirmat că întâlnirea Biden Zelenski va avea loc în 26 septembrie şi că va avea loc o întâlnire separată cu vicepreşedintele Kamala Harris.
Zelenski se va adresa marţi Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe tema războiului declanşat de Rusia în ţara sa.