Un bărbat, executat în SUA chiar dacă nici procurorii, nici jurații care l-au condamnat nu-l mai credeau vinovat
Un bărbat condamnat la moarte a fost executat în statul american, în ciuda obiecțiilor procurorilor care au încercat să-i anuleze condamnarea și i-au susținut nevinovăția. De asemenea, familia victimei și trei dintre jurații care l-au condamnat pe Marcellus „Khaliifah” Williams ceruseră comutarea pedepsei, relatează The Guardian, citat de Digi24.ro.
Williams și-a susținut tot timpul nevinovăția. El fusese condamnat la moarte în 2001, pentru uciderea cu un cuţit a jurnalistei Felicia Gayle, înjunghiată de mai multe ori în timpul unei spargeri în casa ei, în 1998.
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins două apeluri pentru oprirea execuţiei, în timp ce procuratura a cerut comutarea pedepsei capitale în închisoare pe viaţă, iar familia reporterei ucise se pronunţase de asemenea împotriva punerii în aplicare a condamnării la moarte.
Organizaţia umanitară Innocence Project a afirmat că a fost executat un om nevinovat.
„Povestea lui Williams reaminteşte multe altele surprinse în sistemul judiciar penal din ţara noastră. Bărbat de culoare condamnat pentru uciderea unei femei albe, Williams a susţinut tot timpul că este nevinovat, până la sfârşit. Condamnarea lui s-a bazat pe declaraţiile a doi martori oculari care au fost plătiţi pentru a depune mărturie. Nicio dovadă ADN nu l-a legat de crimă”, arată un comunicat al organizaţiei.
Procurorul general republican din Missouri, Andrew Bailey, a decis să meargă mai departe cu execuția, ignorând apelul procuraturii din comitatul St Louis, care a anchetat cazul.
Nicio dovadă criminalistică nu l-a legat pe Williams de arma crimei sau de locul crimei și, deoarece procurorii locali au renunțat la condamnarea sa, familia victimei și mai mulți jurați care l-au condamnat au revenit asupra deciziei și au anunțat că se opun execuției sale.
„Toți trebuie să punem la îndoială orice sistem care ar permite acest lucru să se întâmple. Execuția unei persoane nevinovate este cea mai extremă manifestare a obsesiei statului Missouri pentru „finalitate” în ciuda adevărului, dreptății și umanității, cu orice preț”, a declarat Tricia Rojo Bushnell, avocata lui Williams, chiar înainte de execuție.
„În această seară, toți suntem martori ai exercițiului grotesc al puterii de stat din Missouri. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple”, a adăugat ea.
În ianuarie, Wesley Bell, procurorul democrat din St Louis, a depus o moțiune pentru a anula condamnarea lui Williams. Bell a motivat că teste ADN repetate nu au găsit dovezi care să-l lege pe Williams de cuțit.
„Ucigașul lui Gayle a lăsat în urmă dovezi fizice considerabile. Niciuna dintre aceste dovezi fizice nu poate fi legată de Williams. Noile dovezi sugerează că Williams este de fapt nevinovat”, arată procurorul, care mai spune că avocatul lui Williams a fost ineficient.
Testele suplimentare ale cuțitului au arătat însă că personalul de la parchet a manipulat greșit arma, care a fost atinsă fără mănuși. Un expert criminalist a mărturisit la proces că manipularea greșită a armei a făcut imposibil să se determine dacă amprentele lui Williams ar fi putut fi sau nu pe cuțit.
Conform datelor organizaţiei non-profit Death Penalty Information Center (Centrul de Informaţii privind Pedeapsa cu Moartea), în SUA au fost au fost executaţi anul acesta 16 condamnaţi, iar anul trecut au fost puse în aplicare 24 de pedepse capitale.