Precizările Kremlinului după declarațiile de miercuri ale lui Vladimir Putin: „Un anumit semnal pentru țările neprietenoase”
Schimbările în ce privește doctrina nucleară a Rusiei sunt un semnal pentru „țările neprietenoase”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Pe lista Moscovei cu 49 de țări neprietenoase sunt toate statele din UE (inclusiv România) și G7, iar Turcia este singura țară NATO ce nu figurează pe listă, transmite Hotnews.ro.
Precizările lui Peskov vin după ce, miercuri, președintele rus Vladimir Putin a declarat că au fost propuse „clarificări” în ceea ce privește doctrina nucleară a Rusiei.
Una din propuneri vizează posibilitatea ca Rusia să folosească arme nucleare împotriva unei țări care sprijină, chiar și fără a participa direct, un atac de orice fel asupra teritoriului rus, a spus Putin.
Cele mai importante declarații ale lui Dmitri Peskov:
- Modificările anunțate în cadrul doctrinei nucleare ar trebui să fie considerate un anumit semnal pentru țările neprietenoase.
- Noua doctrina nucleară transmite Occidentului un semnal de avertizare cu privire la consecințele în cazul unui atac asupra Rusiei, și nu neapărat prin mijloace nucleare.
- Toată lumea este foarte conștientă de potențialul nuclear al Rusiei și de rolul său de descurajare.
- Triada nucleară a Rusiei este un garant absolut al descurajării nucleare.
- Politicienii raționali din Occident au luat anterior în serios declarațiile lui Putin privind descurajarea nucleară.
- Corectări la elementele de bază ale politicii de stat privind descurajarea nucleară au fost formulate, o decizie privind publicarea lor va fi luată ulterior.
Rusia nu intenționează să își consolideze arsenalele nucleare și nu a existat niciun discurs în acest sens la Consiliul de Securitate, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Putin, ca răspuns la o întrebare TASS.