Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, pe care îi acuză că au trecut ilegal frontiera rusă dinspre Ucraina în regiunea Kursk, în timpul incursiunii trupelor Kievului, relatează FP, citată de Digi24.RO. 

Cei trei jurnaliști, Kathryn Diss și Fletcher Yeung, care lucrează pentru canalul australian ABC și Mircea Barbu, corespondent HotNews.ro, sunt vizați de anchete penale pentru reportajele transmise din regiunea rusă. 

Numele lor se alătură pe o listă de jurnaliști anchetați pentru fapte similare de către autoritățile ruse. În total, începând cu 17 august, Rusia a deschis dosare penale pe numele a 12 jurnaliști străini pentru că au relatat din regiunea Kursk.

Este vorba și despre jurnaliști ai postului american CNN, al celui italian Rai sau al celui german Deutsche Welle.  Potrivit Codului Penal din Rusia, jurnaliștii riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru „că au trecut ilegal frontiera”.

Jurnaliștii vizaţi de aceste anchete nu par să se mai afle în Rusia, subliniază AFP.  „Această acțiune reprezintă (...) o amenințare la adresa tuturor jurnaliștilor care își asumă riscuri pentru a aduce în fața publicului adevărul despre conflicte armate și situații de criză”, a explicat jurnalistul român pentru HotNews.ro. 

Armata ucraineană a lansat pe 6 august o ofensivă surprinzătoare în această regiune de frontieră, prima a unei armate străine în Rusia după Al Doilea Război Mondial, amintește Agerpres.  Forţele ruse au declanşat de atunci o contraofensivă şi susţin că au recucerit teren. Însă Ucraina afirmă în continuare că deţine controlul asupra circa o sută de localităţi şi aproximativ 1000 de kilometri pătraţi, iar mai multe media străine au realizat reportaje în zona ocupată de forţele Kievului.