Analist de politică externă: Scenariul Israelului este să distrugă gruparea Hezbollah prin lovituri aeriene și nu prin invazie terestră
Analistul român de politică externă, președinte al Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA) de la București, Răzvan Munteanu, susține că scenariul de bază al Tel Avivului, în momentul de față, este acela de a încerca să distrugă gruparea Hezbollah și infrastructura acesteia prin lovituri aeriene și nu printr-o invazie terestră pe teritoriul Libanului. Specialistul mai afirmă că o invazie terestră nu este văzută ca un scenariu ce ar putea fi pus în aplicare în acest moment.
Declarații în acest sens au fost lansate în cadrul emisiunii „Impact Global” de la TVR Moldova. Potrivit expertului, în momentul de față, loviturile aeriene pe care le efectuează Israelul își ating obiectivul: Obiectivul principal nu este doar de a ucide terorii sau luptători ai Hezbollah, ci de a distruge infrastructura acestei grupări.
„Dacă IDF-ul (armata israeliană) va trece sau nu granița și va intra în Liban, rămâne de văzut. Cred că nu se va întâmpla acest lucru până la alegerile prezidențiale din SUA, acolo unde, cel care va câștiga cursa pentru Biroul Oval va avea un cuvânt extrem de important privind strategia militară a Israelului.
Trebuie să recunoaștem și adevărul geopolitic: Israelul luptă extrem de bine împotriva unor grupări teroriste care amenință securitatea Orientului Mijlociu, și evident, și securitatea internațională, pentru că vorbim de o lume conectată la nivel global. Dar, pe de altă parte, crește riscul de a avea mult mai multe victime civile. Or presiunea internațională asupra Israelului va risca să crească din ce în ce mai mult. Ieri, Emanuel Macron a cerut Israelului să oprească aceste atacuri aeriene împotriva lui Hezbollah”, a declarat Răzvan Munteanu.
Potrivit lui, temerile că atacurile reciproce dintre Israel şi Hezbollah ar putea escalada într-un război total au crescut de când Israelul a lansat luni o campanie masivă de lovituri aeriene împotriva ţintelor Hezbollah din Liban, ucigând până acum sute de persoane, inclusiv pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah.
Şeful armatei israeliene, Herzi Halevi, a declarat sâmbătă că forţele sale sunt pregătite pentru ceea ce urmează, iar populaţia libaneză a fost îndemnată să se pună la adăpost.
Uciderea lui Nasrallah, un cleric care a condus Hezbollah timp de peste 30 de ani şi a transformat gruparea militantă libaneză într-o forţă puternică, este una dintre cele mai grele lovituri aplicate vreodată de Israel grupării Hezbollah.
Hezbollah este o grupare şiită aliată a Hamasului palestinian şi a deschis un front împotriva Israelului la începutul războiului din Gaza, declanşat de atacul mortal al Hamas asupra teritoriului israelian la 7 octombrie 2023. După un an de schimburi sporadice de focuri peste graniţă, Israelul a lansat în urmă cu aproape o săptămână o campanie majoră de bombardamente împotriva mişcării şiite din Liban, mai scriu jurnaliștii de la TVR Moldova.