Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a emis luni un decret prin care îl promovează pe Aleksei Diumin, fosta sa gardă de corp, ca membru al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, relatează News.ro cu referire la Reuters.

În afară de Diumin, decretul prezidenţial anunţă alţi trei noi membri în Consiliul de Securitate al cărui secretar este fostul ministru al apărării Serghei Şoigu, în timp ce Dmitri Medvedev, fost premier şi preşedinte, este vicepreşedinte Aceştia sunt doi dintre aliaţii de nădejde ai lui Vladimir Putin.

În mai, Putin l-a numit pe Diumin, care ar 52 de ani, în funcţia de secretar al Consiliului de Stat consultativ, alimentând speculaţiile că l-ar putea pregăti ca să-i devină succesor în funcţie.

Potrivit decretului prezidenţial, Consiliul de Securitate îi include acum pe consilierul prezidenţial Aleksei Diumin, pe prim-viceprim-ministrul Denis Manturov, pe şefa Agenţiei Federale Medicale şi Biologice din Rusia, Veronika Skvorţova, şi pe şeful Direcţiei principale pentru programe speciale ale preşedintelui rus, Aleksandr Lineţ.

Prin acelaşi decret, Putin l-a exclus din Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse pe Vladimir Iakuşev, emisarul prezidenţial pentru Urali.