„Civilii ruși nu înțeleg de ce sunt loviți”. Rusia lansează atacuri în regiunea Kursk chiar și în locuri unde nu sunt trupe ucrainene
Forțele ruse continuă să lovească așezările din regiunea Kursk din Rusia chiar și atunci când nu sunt prezente trupe ucrainene, a declarat Vadim Mysnyk, purtător de cuvânt al Grupului tactic operațional Siversk din Ucraina, relatează Digi24.ro cu referire la Kyiv Independent.
„Civilii ruși nu înțeleg de ce sunt loviți (de forțele ruse), deoarece armata (ucraineană) nici măcar nu este în apropiere. Dar localnicii suferă, sunt forțați să se ascundă în subsoluri timp de mai multe ore și uneori petrec acolo o jumătate de zi”, a declarat Mysnyk.
Statul Major al Ucrainei a raportat în mod constant atacuri rusești cu rachete și bombe aeriene asupra regiunii Kursk de la începutul ofensivei ucrainene pe teritoriul rus la începutul lunii august.
Ucraina a invitat anterior ONU și Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) să „se alăture eforturilor umanitare” în părțile controlate de Kiev din regiunea rusă Kursk. Moscova a denunțat acest demers drept o provocare.
Potrivit sursei citate, armata ucraineană furnizează apă, alimente și medicamente locuitorilor din zonele controlate în Kursk și încearcă, de asemenea, să restabilească apa și electricitatea, inclusiv folosind generatoare, potrivit lui Mysnyk.
„Toate acestea cad pe umerii armatei (ucrainene), deoarece respectăm toate cerințele dreptului internațional umanitar și furnizăm populației locale tot ceea ce are nevoie”, a adăugat el.
Ucraina și-a lansat incursiunea transfrontalieră în regiunea rusă Kursk pe 6 august, susținând că a cucerit aproximativ 100 de așezări și peste 1 300 de kilometri pătrați.
Rusia pare să fi fost luată prin surprindere de acest atac, care a permis forțelor ucrainene să se răspândească rapid peste graniță și să pătrundă adânc pe teritoriul rus.