Procurorii italieni au acuzat sâmbătă şapte persoane şi doi subcontractori de infracţiuni care includ fraudă şi încălcarea regulilor de siguranţă a avioanelor, în urma unei investigaţii asupra pieselor suspectate că ar fi defecte, produse de o companie italiană pentru Boeing, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Procurorii au deschis ancheta la sfârşitul anului 2021, după ce Boeing a declarat că unele piese pentru avionul său 787 Dreamliner furnizate de o companie care lucrează pentru grupul aerospaţial italian Leonardo au fost fabricate necorespunzător.

”Acest lucru a dus la realizarea unor piese de avion cu caracteristici de rezistenţă statică şi la stres semnificativ mai scăzute, cu repercusiuni asupra siguranţei aviaţiei”, au precizat procurorii din oraşul Brindisi.

Experţii aerospaţiali care lucrează cu procurorii au certificat cel puţin 4.829 de componente neconforme din titan şi 1.158 din aluminiu, au spus aceştia.

Celor şapte persoane şi doi subcontractanţi li se va acorda acum timp să prezinte orice probe noi în apărarea lor, înainte ca procurorii să decidă dacă vor solicita unui judecător convocarea unui proces. Leonardo a refuzat să comenteze. Boeing a spus că va comenta în timp util.