În urma celui mai sângeros atac armat din istoria recentă a Statelor Unite, ies la iveală și poveștile bune. Oamenii au stat la coadă ca să doneze sânge pentru victime ori au donat alimente. Au fost însă și fapte eroice, în timpul împușcăturilor.

„Jonathan Smith, în vârstă de 30 de ani, a reușit să salveze în jur de 30 de persoane în timpul împușcăturilor, înainte să fie la rândul lui împușcat în gât. Ar putea trăi cu glonțul tot restul vieții”, a scris Heather Long, corespondent la The Washington Post, pe Twitter. 

Jurnalista a adăugat și o fotografie cu bărbatul în timp ce aștepta pe holul unui spital ca să primească îngrijiri.

Un nou bilanţ al victimelor atacului armat din Las Vegas indică 59 de morţi şi 527 de răniţi, conform anunțului Poliţiei. De asemenea, conform şefului poliţiei din Las Vegas, la locuinţa atacatorului, din Nevada, au fost găsite încă 18 arme, în condţiile în care el avea deja 16 arme în camera de hotel din care a tras asupra mulţimii adunate la concertul de muzică country din Las Vegas.

La locuinţa lui Stephen Paddock au mai fost găsite muniţie şi explozibili, precum şi dispozitive electronice, care în prezent sunt verificate.

În maşina sa, poliţiştii au găsit nitrat de amoniu.

Forţele de ordine ar urma să percheziţioneze şi un al doilea imobil având legătură cu Paddock, în nordul statului Nevada, însă acesta trebuie mai intâi verificat, pentru  a nu exista dispozitive-capcană.

Stephen Paddock rezervase camera de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay din care a tras asupra mulţimii în 28 septembrie, pe numele prietenei sale, Marilou Danley, care se află în Japonia şi care nu pare să aibă legătură cu atacul.

----Menționăm că gruparea extremistă Stat Islamic (ISIS) a revendict atacul armat din oraşul american Las Vegas. ISIS a precizat că autorul atacului se convertise la islam în urmă cu câteva luni.

Sursa: Digi24