Arseni Pavlov, zis Motorola, un comandant al rebelilor pro-ruși din Ucraina, a fost ucis duminică, la Doneţk, de explozia unei bombe, transmite AFP, citând ca surse autoritățile locale. Pavlov supraviețuise în iunie unui alt atentat cu bombă, în aceeași localitate din estul Ucrainei.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, "a violat armistițiul și ne-a declarat război", a afirmat liderul republicii populare autoproclamate Donețk, Aleksandr Zaharcenko, în prezența jurnaliștilor de la fața locului.

Duminică seara, imobilul unde s-a produs explozia era înconjurat de camioane militare, o blindată ușoară și circa 50 de oameni înarmați, relatează AFP. Un soldat cu însemnele unității Sparta, comandată de Pavlov, a arătat că bomba fusese amplasată în ascensor. Alături de comandantul "Motorola" a fost ucis și bodyguardul acestuia. Soldatul, care a refuzat să-și spună numele, a afirmat că "este fie o operațiune a serviciile ucrainene, fie o lovitură alor noștri".

Și alți comandanți rebeli au fost uciși în circumstanțe neclare, reamintește AFP. În 2015, liderul cazac Pavel Dremov a fost ucis de un autovehicul-capcană, iar Aleksandr Bednov, zis Batman, și Alexei Mozgovoi au căzut în ambuscade.

Sursa: agerpres