(Video) Grevă în Catalonia, în urma referendumului controversat. Mii de oameni au ieșit în stradă
15.000 de oameni au blocat astăzi, 3 octombrie, principalele drumuri din Catalonia, iar transporturile au fost afectate. Sindicatele catalane au convocat această grevă, pentru a-și exprima furia față de violențele poliției spaniole din ziua referendumului din 1 octombrie pe tema independenței regiunii, relatează The Guardian.
Protestatarii au ridicat 24 de baraje rutiere în întreaga regiune, care au provocat ambuteiaje importante. Grevă generală a fost și în portul din Barcelona, însă aeroportul El Prat și taxiurile au operat în mod normal. În plus, numeroase întreprinderi mici din Catalonia, precum și școli, universități și centre medicale au rămas închise sau au operat la nivel minim.
Stațiile de metrou din Barcelona, care sunt de obicei ocupate, au fost abandonate, deoarece serviciile au fost reduse brusc. FC Barcelona a declarat că va participa la grevă, adăugând că își va închide sediul central și că nici una din echipele sale profesionale sau de tineret nu se va antrena.
Greva generală a fost convocată în semn de protest faţă de „grava încălcare a drepturilor şi libertăţilor” în timpul referendumului controversat care a fost organizat duminică. Aproape 900 de persoane au fost rănite de forţele de ordine spaniole, în încercarea acestora de a împiedica votul în cadrul consultării declarate ilegală de Guvernul de la Madrid. Unii poliţişti au tras gloanţe de cauciuc, au intrat în secţii de votare cu forţa şi au tras femei de păr. Treizeci şi trei de poliţiști au fost de asemenea răniţi, duminică, potrivit unor oficiali catalani în domeniul sănătăţii.
În ciuda acestor eforturi ale guvernului de la Madrid, peste 2,2 milioane de oameni au votat, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 42%. Guvernul catalan a anunțat că 90% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea independenţei, dar rezultatul nu a fost anunţat încă în mod oficial.
Jurnalistul BBC Katya Adler notează că locuitorii Cataloniei sunt mai împărţiţi ca niciodată în problema independenţei. „Furia şi suferinţa – palpabile în prezent în Catalonia – ar fi interpretate în mod greşit dacă ar fi considerate o expresie a unităţii politice”, scrie aceasta.
„Ceea ce-i uneşte pe catalani în prezent sunt mânia și înverşunarea faţă de încăpăţânarea Guvernului spaniol al premierului Mariano Rajoy, căruia îi reproşează o aroganţă madrilenă, brutalitatea şi o lipsă de respect faţă de drepturile individuale”, notează aceasta.
Sursa: libertatea.ro