Separatiștii proruși din Donbas din nou împiedică activitatea observatorilor OSCE
Separatiștii înarmați din Donbas nu i-au lăsat pe observatorii OSCE să intre în localitatea Sedovo, aflată sub controlul autoproclamatei „Republici Populare Donețk” (DNR). Separatiștii au cerut personalului misiunii de monitorizare să-și prezinte pașapoartele naționale și un plan de patrulare. Observatorii au refuzat să se conformeze cerinței, raportează UNIAN.
Cel mai grav incident însă a avut loc în aprilie 2017, când o mașină OSCE a fost aruncată în aer de o mină. Un lucrător medical, cetățean american, a murit în urma acestui incident.
În luna mai, membrii misiunii de monitorizare OSCE au raportat hărțuirea sexuală împotriva unui observator de către un separatist înarmat. În aceeași lună, separatiștii au aruncat grenade de fum în direcția observatorilor.
În total, potrivit oficialilor OSCE, în ultimii doi ani de activitate în Donbas, viețile observatorilor misiunii din Donbas au fost în pericol de 200 de ori.
Kievul și țările occidentale acuză Kremlinul de sprijinul armat al separatiștilor din Donbas. În luna iulie, Adunarea Parlamentară a OSCE a cerut Rusiei să oprească finanțarea „activităților teroriste” în estul Ucrainei. Kievul cere desfășurarea unei misiuni de menținere a păcii ale ONU pe teritoriile aflate sub controlul separatiștilor.
Sursa: paginaderusia.ro