Cabinetul premierului spaniol Mariano Rajoy ar urma să aprobe măsuri conform cărora guvernul îşi va impune controlul direct asupra Cataloniei, notează, sâmbătă, bbc.com.

Cabinetul se reuneşte, sâmbătă, la aproape trei săptămâni de la referendumul din Catalonia, pe care îl consideră illegal. Liderul catalan Carles Puigdemont susţine însă că a fost mandatat să declare independenţa regiunii.

Guvernul spaniol ar urma să pună în aplicare articolul 155 din Constituţie, conform căruia poate impune controlul direct în situaţie de criză, preluând pentru prima dată puterile delegate ale unei regiuni.

O altă măsură ar putea consta în preluarea controlului asupra poliţiei regionale catalane.

Însă articolul 155 nu îi conferă Guvernului puterea de a suspenda total autonomia, menţionează BBC.

Spania se confruntă cu o criză de la referendumul care a avut loc în data de1 octombrie. La referendum au participat 43 la sută din catalani, iar 90 la sută au votat pentru independenţă. Carles Puigdemont şi alţi lideri regionali au semnat apoi o declaraţie de independenţă, însă au suspendat efectele acesteia pentru a permite să aibă loc discuţii.

Însă Madridul a reacţionat cerându-I lui Puigdemont să specifice dacă a declarat sau nu independenţa Cataloniei şi acordându-I acestuia două ultimatumuri. Ambele ultimatumuri au expirat între timp şi guvernul spaniol consideră că acum trebuie să intervină pentru respectarea legii.

BBC notează că Rajoy este într-o situaţie delicată, deoarece măsuri ca preluarea controlului asupra poliţiei regionale catalane, acţiuni care să vizeze televiziunea publică din Catalonia sau înlocuirea oficialilor catalane cu persoane loiale Madridului ar putea avea efecte negative.

Vineri, Carmen Calvo, reprezentantă a Partidului Socialist Spaniol, a anunţat că această formaţiune şi Guvernul spaniol au ajuns la un acord cu privire la organizarea unor alegerii regionale în Catalonia - în ianuarie -, în vederea soluţionării actualei crize politice, cea mai dură cu care se confruntă ţara în ultimii ani.

sursa: News.ro