Ucraina, Rusia, Germania și Franța au convenit miercuri să alcătuiască în noiembrie o "foaie de parcurs" pentru implementarea acordurilor de la Minsk, a anunțat președintele ucrainean Petro Poroșenko după dialogul cvadripartit la cel mai înalt nivel de la Berlin.

"Această foaie de parcurs ar trebui să conțină ordinea implementării acordurilor de la Minsk și să garanteze implementarea acestora", a declarat joi presei președintele, citat de Reuters.

Potrivit lui Poroșenko, părțile au căzut de acord și privitor la retragerea trupelor ucrainene și a separatiștilor susținuți de Rusia din patru zone de conflict din regiunea Donbas.

Mai mult, s-a acceptat ca misiunile ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să poată fi înarmate, iar activitățile lor de monitorizare a așa-numitului proces de pace de la Minsk să nu poată fi împiedicate. Reuters reamintește că, în ciuda acestui proces, în Ucraina continuă conflictul declanșat în 2014 și soldat până acum cu 9600 de morți.

După summitul în așa-numitul format Normandia de miercuri, președintele rus Vladimir Putin a declarat că acordul la care s-a ajuns anul trecut la Minsk trebuie să constituie baza pentru încetarea violențelor în Ucraina.

Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au făcut declarații și despre situația din Orientul Mijlociu. Merkel a apreciat că discuțiile despre Siria au fost dificile. Hollande a afirmat că a rămas cu impresia că armistițiul de la Alep s-ar putea prelungi. Putin a confirmat disponibilitatea Rusiei în acest sens.

Hollande a mai spus că la Alep au loc adevărate crime de război, iar Rusia este răspunzătoare. Cât privește asaltul asupra orașului Mosul din nordul Irakului, nu se va recurge la bombardamente pe scară largă, pentru a proteja populația civilă, a adăugat Hollande.

Sursa: agerpres