În urma întrevederii cu unioniștii care protestează în Piaţa Universităţii din București cerând unirea Republicii Moldova cu România, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, duminică, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea, informează Mediafax.ro.

 "Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (...) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie", a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

Întrebat când va fi posibilă unirea, liderul PMP a precizat că "atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău".

"Un pas ar fi utilizarea leului românesc în Republica Moldova, pentru accelerarea procesului de unificare", a completat Băsescu.

Liderul PMP a mai precizat însă că politicienii nu ar trebui să se "joace" cu referendumul, pentru că acesta trebuie lansat la un moment potrivit, dând exemplul Marii Britanii.

Amintim că liderii manifestanţilor cer, ca la ora 16.00, toţi cei care susţin unirea să li se alăture în Piaţa Universităţii.