FOTO // Hărțile care arată cum Rusia își „încordează” tehnica militară și poziția strategică

Pozițiile divergente și tensiunile cumulate între SUA și NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte, constituie în majoritatea analizelor internaționale premise pentru o stare de nou Război Rece între Federația Rusă și Occident, linia de demarcația fiind una total diferită de cea din urmă cu 25 de ani. De la Marea Baltică spre zona Mării Negre și până în estul Mediteranei, Rusia continuă să amplaseze sisteme și tehnică militară capabile să provoace, în cel mai optimist scenariu, o escaladare a încordărilor.

Într-o serie de imagini publicate recent pe blogul Foreign Policy Association – o organizație înființată în urmă cu un secol cu scopul de a educa publicul american cu privire la politica externă globală – desfășurările de capabilități A2/AD ale Rusiei evidențiază o continuă intensificare, atât ca amplasare geografică, cât și ca proximitate de teritoriile euro-atlantice.

A2/AD reprezintă definiția generică atribuită spațiilor în care Rusia și-a poziționat sisteme de rachete, transformându-le în zone anti-acces și de excludere, măsură considerată ca fiind disproporționată și agresivă de către NATO, inclusiv în declarația finală a summitului de la Varșovia: ”Nu vom accepta să fim constrânși de niciun adversar potențial în ceea ce privește libertatea de mișcare a forțelor aliate la nivel terestru, aerian sau maritim de-a lungul teritoriilor aliate”.

Zonele de excludere ale Rusiei: 4 hărți de la care pornesc analize privind intențiile și poziționarea Federației Ruse

Aceste zone A2/AD se regăsesc în patru zone cheie, cu caracteristici și particularități de securitate atât similare, cât și distincte: în jurul statelor baltice, zona Mării Negre, estul Mediteranei și Oceanul Arctic.

Harta de mai sus reprezintă o cartografiere cuprinzătoare a capabilităților dezvoltate de Rusia din nord de la ieșirea la Oceanul Arctic și până în estul Mediteranei, în zona în care se află cel mai incandescent punct în noile raporturi de dispută dintre Rusia și SUA, și anume Siria.

Astfel, în Oceanul Arctic, Rusia are amplasate două tipuri de rachete (S300 – cu galben și S400 – cu roșu), ale căror raze de acțiune variază oficial între 150-200 km (S300) și 250 km (S-400). Neoficial, rachetele S-400 pot ataca pe o distanță de 400 km.

Sisteme de rachete S-400 mai regăsim și în jurul locațiilor considerate vitale pe teritoriul Rusiei (Moscova, Sankt Petersburg, dar și în zona continentală din vecinătatea Crimeei) în exclava Kaliningrad și la Latakia, în Siria, cu ieșire la Marea Mediterană și cuprinzând în raza de acțiune baza de la Incirlik – utilizată de SUA și aliații occidentali pentru a ataca pozițiile grupării Stat Islamic în Orientul Mijlociu. Totodată, în luna august a acestui an, Rusia a anunțat că va poziționa rachete S-400 în Crimeea (albastru), cu o rază de acțiune necomunicată oficial care ar cuprinde și zona teritorială a României de la Marea Neagră.

Rachetele S-300 se regăsesc și în mare parte din punctele geografice prezentate mai sus, cu excepția Latakiei, însă ele înconjoară întreaga dimensiune a frontierelor rusești cu Ucraina și cu Belarus și sunt amplasate și în Crimeea.

Securitatea Balticelor: trei insule joacă un rol cheie

Cuplând poziționarea rachetelor rusești din prima imagine cu conturul conferit unor anumite puncte geografice din harta de mai sus, observăm cum sistemele rusești au raza de acțiune întinsă pe întreg teritoriul țărilor baltice, atât dinspre Rusia teritorială, cât și dinspre exclava Kaliningrad, acolo unde au fost amplasate recent rachete Iskander-M, cu o rază de acțiune de 500 km, în condițiile una dintre facilitățile sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa ce se construiește la Redzikowo, în Polonia, se află la doar 250 de km distanță de Kaliningrad.

Cea de-a doua imagine relevă însă o componentă geostrategică, întrucât ea evidențiază care ar fi țintele potențiale ale Rusiei în regiune: trei insule ale țărilor nordice (Aland – Finlanda, Gotland – Suedia și Bornholm – Danemarca), toate fiind considerate esențiale sub accepțiune strategică pentru securitatea Mării Baltice.

Rusia a recunoscut valoarea pe care aceste insule o dețin din punct de vedere al implicațiilor strategice și a simulat diferite exerciții de ocupare a acestora. De fapt, pe traseul acestor insule era prevăzută și construcția conductei de gaz Nord Stream II, cea care este considerată de Uniunea Europeană un instrument de dependență energetică față de Rusia.

În acest sens, există și o afirmație recentă a șefului forțelor armate suedeze care sugerează că Federația Rusă s-ar putea prevala de proiectul Nord Stream 2 pentru a asigura accesul forțelor sale la infrastructura critică a Suediei, membru UE și partener NATO.

Generalul Micael Byden a arătat că Suedia ar trebui ”să se gândească de două ori” înainte să îi permită Rusiei să utilizeze zona portului Gotland pentru a construi conducta de gaz Nord Stream II spre Germania, deoarece respectiva conductă ar oferi forțelor armate rusești acces la infrastructură într-un moment în care Rusia, prin acțiunile sale din Ucraina și din Siria, a devenit o ”provocare pentru securitatea europeană”.

Marea Neagră: Prezența artileriei strategice rusești, un dezechilibru de securitate

Anexarea Crimeei a provocat o apetență pentru tensiune în regiunea Mării Negre, chiar dacă poziția NATO în regiune nu este la fel de concentrată ca în zona baltică. Inclusiv la summitul aliat de la Varșovia, Alianța Nord-Atlantică a evitat să transforma Marea Neagră într-o zonă de confruntare, păstrându-și definiția față de o zonă ”de importanță strategică”, după ce vreme de câteva luni se vehiculase puternic ideea unei prezențe aliate la Marea Neagră, una care să respecte prevederile Convenției de la Montreaux.

Cu toate acestea, autoritățile militare NATO au fost însărcinate să identifice o viziune privind dezvoltarea unui cadru de prezență navală și aeriană a Alianței până la ministeriala Apărării care debutează miercuri, 26 octombrie. ”Vom aprofunda concentrarea noastră asupra securității din Marea Neagră”, au convenit aliații în declarația finală a Summitului din iulie.

Revenind, sistemele de rachete S-400 amplasate deja în partea teritorială a Rusiei care se învecinează cu Peninsula Crimeea vor fi poziționate și în teritoriul anexat, transformând zona Mării Negre într-un bazin geografic dezechilibrat din punct de vedere strategic și în care Moscova desfășoară extrem de preponderent capabilitățile A2/AD: 2 sisteme de rachete S-400, unul amplasat și un altul în curs de poziționare și 3 sistem de rachete s-300, dacă luăm în calcul și pe cel din Armenia.

Estul Mediteranei: punctus terminus al liniei de demarcație Rusia-Occident

Deși ultima harta pe care o voi atașa vizează zona Oceanului Arctic (din considerații de interes strategic regional), prezența sistemelor de rachete rusești în estul Mediteranei reprezintă un punctus terminus al demarcației de desfășurări de capabilități care pornesc din cel mai nordic punct (ieșirea la Oceanul Arctic) și se încheie în cel sudic (Marea Mediterană și Siria).

În jurul orașului Latakia din Siria, Rusia a instalat atât sisteme de rachete s-300, cât și S-400, cele din urmă cuprinzând în raza lor de acțiune și baza aeriană de la Incirlik, pe care SUA și Turcia o utilizează alături de aliați încă din 1951, fiind considerată un punct de maximă importanță strategică. Totodată, alături de sistemele de rachete s-300 amaplate pe crucișătorul Varyag, Rusia creează în estul Mediteranei o altă zonă A2/AD.

Militarizarea Arcticului: o temă îndepărtată

Chestiunea arctică nu ocupă același spațiu de importanță și de expunere în spațiul mediatic nici din estul teritoriului NATO, nici din Occidentul european, însă imaginea de mai sus indică nu mai puțin de 19 baze (fie comandamente regionale importante, fie baze în construcție sau dezvoltare, fie baze ce sunt luate în calcul pentru dezvoltare). Dintre acestea, 18 sunt rusești, una fiind a Norvegiei.

Din cele 18 baze rusești, 2 sunt comandamente regionale, 3 ar putea fi dezvoltate, iar 13 sunt baze despre care s-a confirmat că vor fi construite sau dezvoltate.

Prezența sistemelor de rachete rusești de-a lungul acestei linii de demarcație, care în mare parte corespunde cu teritoriul cu Rusiei, cu excepția Armeniei, Siriei și a Crimeei (având în vedere condițiile în care Rusia a alipit acest teritoriu), alimentează tensiuni și manifestă potențiale scenarii de escaladare. Chiar dacă aceste rachete nu depășesc raza de acțiune de 500 km, care ar însemna încălcarea flagrantă a Tratatului privind Forțele Intermediare, ele constituie o sursă necontenită de dezechilibru strategic.

Mai mult, prezența rachetelor rusești arată cum Turcia, stat NATO se află atât în dimensiunea sa nordică, cât și sudică, sub raza de acțiune a sistemelor strategice ale Rusiei. Apoi, concentrația de tehnică militară din zona Mării Negre, cât și a Mării Baltice, indică faptul că flancul estic al NATO va reprezenta mult timp o direcție de investiție militară, financiară și strategică în scop defensiv pentru Alianța Nord-Atlantică.

Aceste hărți se află cu siguranță și pe masa decidenților militari euro-atlantici și vor cântări în deciziile pe care miniștrii Apărării le vor lua la reuniunea ministerială de la Bruxelles de miercuri și joi, 26-27 octombrie.

sursa: Caleaeuropeana