Joe Biden, în fruntea listei scurte a echipei lui Hillary Clinton pentru postul de secretar de stat
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, este unul dintre principalii candidați pentru postul de secretar de stat aleși de echipa candidatei democrate Hillary Clinton, informează două publicații americane, preluate vineri de Reuters.
Politico a relatat joi seară, citând o sursă neprecizată, că Hillary Clinton și consilierii ei au discutat despre cum să-l abordeze pe Biden în privința atribuirii postului, în caz că fosta șefă a diplomației va câștiga alegerile de la 8 noiembrie.
Majoritatea sondajelor naționale de opinie o creditează pe Hillary Clinton cu un avans important în fața lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă.
Joe Biden a devenit o voce respectată în politica externă în timpul celor 36 de ani în care a activat în senatul SUA, unde a fost președinte al Comisiei pentru relații externe, fiind chiar coleg cu fosta primă doamnă când aceasta a fost senator de New York.
'Ar fi grozav și ei consumă mult timp încercând să își dea seama cum să îl convingă în caz că ea va câștiga', a declarat o sursă familiarizată cu activitatea echipei de tranziție a lui Clinton pentru Politico.
NBC News a confirmat ulterior că Biden este luat în calcul pentru postul de șef al diplomației.
Joe Biden a luat în considerare și o candidatură pentru obținerea nominalizării democrate în 2016, dar în cele din urmă el a făcut campanie pentru Hillary Clinton în cursa sa cu Trump.
Vicepreședintele SUA a declarat la un eveniment de campanie pentru Clinton din Pennsylvania din această săptămână că este întrebat adesea dacă și-ar fi dorit să fie prezent într-o dezbatere cu Trump, care a insultat femeile, musulmanii și imigranții.
'Nu, aș vrea să fim în liceu. Aș putea să-l scot în spatele sălii de gimnastică. Asta mi-aș dori', a spus Biden, declanșând un răspuns la fel de agresiv din partea lui Trump câteva zile mai târziu.
În extrase dintr-un interviu care urmează să fie difuzat în emisiunea 'Face the Nation' a postului de televiziune CBS de sâmbătă, Biden a transmis clar că ar dori să-și continue cariera în serviciul public.
'Nu plec nicăieri. Sunt angajat cu totul în susținerea luptei împotriva violenței asupra femeilor, a inegalității câștigurilor sau a vindecării cancerului, îmi voi dedica tot restul vieți acestor lucruri', a spus Biden.
Sursa: Agerpres