Cel puţin cinci oameni au murit şi alţi patru au fost răniţi după ce un individ a deschis focul asupra oamenilor aflaţi în vecinătatea unei biserici din oraşul rus Kizliar, provincia Daghestan, au anunţat, duminică, autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Atacatorul a fost ucis de către forţele de ordine.

Oamenii ieşeau dintr-o biserică în momentul în care individul a deschis focul. Atacatorul a fost împuşcat mortal. Printre persoanele rănite se află şi doi poliţişti”, a declarat Alexander Şuvalov, primarul oraşului Kizliar.

Un bărbat cu barbă a alergat spre biserică strigând şi a rănit mortal mai multe persoane. El avea asupra sa o armă de foc şi un cuţit”, a declarat un martor.

 

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacul. Anunţul a fost făcut prin intermediul agenţiei de propagandă a islamiştilor, Amaq, care a precizat că atacatorul este un membru al Stat Islamic, fiind intitulat "Khalil al-Dagestani".

Ulterior, mai multe platforme online pro-Stat Islamic au publicat un clip video cu presupusul "soldat al califatului", cu o cagulă pe faţă şi alături de însemnele organizaţiei teroriste. O puşcă şi un cuţit sunt prezentate în acest clip video ca fiind armele folosite în atacul din Daghestan.

Tot în clipul video, presupusul autor al atacului armat şi-a declarat susţinerea faţă de liderul Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi. numindu-l pe acesta "emirul celor care au credinţă".

Poliţia rusă a precizat că autorul atacului este un localnic în vârstă de 22 de ani, numele său fiind Khalil Khalilov.

Emisarul preşedinţiei Rusiei în Caucazul de Nord, Oleg Belavenţev, a declarat că toate persoanele responsabile de comiterea atacului vor fi pedepsite.

"Autorităţile vor lua măsuri cuprinzătoare pentru a stabili cine se află în spatele acestor crime oribile şi cinice. Cei care au plănuit atacul, făptaşii şi complicii vor primi pedeapsa pe care o merită. Este imposibil de justificat această acţiune şi aş dori să subliniez că nicio forţă distructivă, indiferent de ideile pe care le ascunde şi ce acţiuni va întreprinde, nu va reuşi să creeze o discordie între adepţii diferitelor religii din Caucazul de Nord", a spus Belavenţev pentru agenţia Tass.

Liderul Republicii Cecenia, Ramzan Kadîrov, a declarat că bărbatul care a comis atacul armat asupra unei biserici ortodoxe din oraşul rus Kizliar, provincia Daghestan, nu are nicio legătură cu Islamul, deşi organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, relatează site-ul agenţiei Tass.

"Putem spune cu certitudine că atacatorul şi susţinătorii săi, în cazul în care au existat, nu au nicio legătură directă sau indirectă cu Islamul. Caucazul de Nord a fost întotdeauna o regiune a cooperării strânse şi a înţelegerii reciproce între musulmani şi creştini. Aşa că astăzi este datoria noastră să descurajăm atacurile asupra patrimoniului nostru pe care le-ar putea desfăşura instigatorii şi inamicii Rusiei", a spus Kadîrov.

Liderul cecen consideră că este foarte important să fie elucidat cine l-a încurajat pe atacator să acţioneze. "Cei care au avut legături cu el merită să fie aspru pedepsiţi", a mai spus Ramzan Kadîrov.

Sursa: mediafax