Paisprezece pasageri și doi membri ai echipajului au fost răniți și transportați miercuri la spital după ce un avion al United Airlines a fost forțat să aterizeze pe aeroportul Shannon din Irlanda din cauza unor turbulențe puternice, informează Agerpres cu referire la EFE.

Ambulanțele se aflau la fața locului când avionul care efectua o cursă între Houston și Londra a aterizat la ora 04.55 GMT și persoanele rănite au fost tratate la aeroport înainte de a fi transferați la spital, informează aeroportul Shannon, potrivit Reuters.

Avionul a fost redirecționat către Shannon pentru a efectua o aterizare de urgență din cauza unor 'turbulențe neașteptate', a anunțat compania, care a adăugat că răniții au fost transportați la un spital din orașul Limerick, aflat în apropiere.

'United Airlines oferă asistență și sprijin pasagerilor și echipajului zborului UA-880 care a trecut prin turbulențe puternice și neașteptate în timpul zborului de la Houston la Londra Heathrow', a mai transmis compania.