Fondatorul WikiLeaks și-a îmbrăcat pisica la patru ace în ziua interogării sale
Pisica lui Julian Assange a fost observată de jurnaliști purtând un guler de cămașă și o cravată cu dungi la Ambasada Ecuadorului din Londra, unde au sosit oficialii suedezi pentru a-l interoga pe stăpânul acesteia.
Pisica, îmbrăcată în gulerul bizar, a fost fotografiată la o fereastră a Ambasadei la scurt timp după ce autoritățile suedeze l-au interogat pe domnul Assange, informează Evening Standard.
Pisica a apărut, mai întâi, la geamul clădirii Knightsbridge, purtând o zgardă simplă, în timp ce presa internațională a ajuns să mediatizeze interogarea.
După ce a examinat mulțimea, animalul de companie a părăsit fereastra și, mai târziu, a revenit la patru ace pentru jurnaliști.
Assange a fost chestionat de reprezentanți ai Procuraturii și Poliției suedeze în legătură cu acuzațiile de viol pe care el le neagă.
El e convins că, dacă părăsește ambasada, va fi extrădat imediat în Statele Unite, unde i se cere socoteala pentru activitatea sa pe WikiLeaks.
Pisica a fost oferită cadou lui Assange de către copiii săi şi, conform propriului cont de Twitter, @EmbassyCat se ocupă de „monitorizarea activităților din interiorul Ambasadei”.