Hunedoara: 350 de mineri sunt blocaţi în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la timp
Peste 350 de mineri de la Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, s-au blocat în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la timp, iar marţi o delegaţie formată din ortaci şi lideri de sindicat va merge să negocieze cu conducerea Societăţii de Închideri Mine pentru a găsi soluţii pentru deblocarea situaţiei.
La mina Uricanu s-au blocat în subteran 47 de mineri din schimbul patru şi 78 de mineri din schimbul întâi, în timp ce la mina Paroşeni protestează în subteran 27 de mineri din schimbul trei, alţi 64 din schimbul patru şi 141 din schimbul întâi. În total, 357 de mineri de la cele două mine au oprit lucru, cerându-şi drepturile salariale.
Liderul Sindicatului Huila din Valea Jiului, Laszlo Domokos, a declarat, marţi dimineaţă, pentru News.ro că o comisie formată din ortaci şi lideri de sindicat va merge să discute cu conducerea Societăţii de Închideri Mine.
”Am stabilit la pontaj şi la schimburi să formăm o delegaţie de patru persoane, două de la mina Uricani şi două de la Paroşeni, câte un lider de sindicat şi câte un miner de la fiecare, care va merge la Societate unde vom discuta, vom lua legătura cu Ministerul Energiei şi vom solicita să intermedieze între noi şi CEH să ne asigure măcar salariile pe decembrie şi ianuarie”, a spus Domokos.
Luni seară, cei 41 de mineri din schimbul trei de la Mina Paroşeni s-au blocat în subteran, nemulţumiţi că nu au primit încă avansul la salariu, care trebuia achitat în 29 noiembrie.
”Protestul este legat de drepturile salariale. Avansul la salariu ar fi trebuit achitat în 29 noiembrie, însă banii nu au intrat nici astăzi. Mina Paroşeni, la fel ca şi cea de la Uricani, aparţine de Societatea Naţională de Închideri Mine, iar celelalte: Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan aparţin de Complexul Energetic Hunedoara. În Vulcan sunt două mine, Vulcan şi Paroşeni. Cei de la Vulcan şi-au luat banii, cei de la Paroşeni nu. Oamenii vorbesc între ei, normal că sunt nemulţimiri. Au fost probleme legate de încasări lună de lună în ultimul an, dar s-au găsit soluţii întotdeauna”, spunea luni preşedintele Sindicatului Huila din Valea Jiului, Laszlo Domokos.
Minerii din schimbul trei de la Mina Paroşeni au refuzat iniţial intrarea în şut, iar în urma unor discuţii aceştia au decis să intre în subteran, însă fără să lucreze.
La Mina Paroşeni extragerea cărbunelui va fi oprită la finalul anului viitor, potrivit calendarului de închidere a minelor.
sursa: News.ro