Liderii Grupului celor mai puternice 20 de economii din lume se reunesc pe 4-5 septembrie în China pentru a discuta pe tema revigorării economiei mondiale, stimularea comerţului, dar vor aborda şi o serie de chestiuni majore cu impact la nivel global, scrie Mediafax cu referire la AFP şi The Associated Press.

Liderii celor mai puternice economii din lume, cât şi reprezentanţii Uniunii Europene, participă la Summitul G20 organizat în oraşul chinez Hangzhou, eveniment dominat de impactul ieşirii Marii Britanii din UE, tensiunile cauzate de pretenţiile teritoriale ale Beijingului şi neînţelegerile sino-europene privind producţia de oţel.

Decizia Marii Britanii de a se separa de UE este văzută de unii analişti ca un semnal pentru respingere a principiilor comerţului liber şi avertizează că exemplul britanic ar putea stimula şi alte state să facă acest pas, notează The Associated Press.