G20: Cancelarul german și președindele turc au avut o întrevedere „constructivă”
Cancelarul german Angela Merkel a avut o întrevedere cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul căreia au discutat aspecte privind relațiile bilaterale, înaintea începerii summitului G20 în China, fiind prima întrevedere a celor doi lideri de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, a declarat duminică un purtător de cuvânt al guvernului german, relatează Agerpres cu trimitere la Reuters.

Relațiile deja tensionate dintre cele două țări s-au deteriorat după tentativa de lovitură de stat din Turcia, când Ankara a criticat faptul că Berlinul nu a condamnat acest act suficient de rapid și decisiv.
'(Merkel și Erdogan) au discutat aspecte privind relațiile germano-turce, continuarea aplicării acordului UE-Turcia privind migranții și preocupări legate de războiul civil din Siria', a declarat purtătorul de cuvânt, precizând că 'discuțiile au fost constructive'.
Purtătorul de cuvânt nu a menționat dacă cei doi lideri au discutat despre refuzul Turciei de a permite unor parlamentari germani să viziteze trupele germane staționate la baza aeriană de la Incirlik (sudul Turciei).
Turcia, nemulțumită de o rezoluție adoptată de către parlamentul german în iunie care a recunoscut drept ''genocid'' masacrele comise în 1915 împotriva armenilor sub Imperiul Otoman, a refuzat accesul unor parlamentari germani la baza de la Incirlik.
Șase avioane de supraveghere și unul de alimentare ale Germaniei folosesc baza de la Incirlik pentru a susține loviturile aeriene ale coaliției sub comanda SUA împotriva organizației Stat Islamic.