Tancuri, maşini de luptă blindate şi 4.000 de soldaţi vor ajunge în acestă perioadă din Statele Unite în Europa de Est, deci şi în România. Va fi cea mai mare deplasare de trupe americane din ultimii 20 de ani. Operaţiunea costă 3,4 miliarde de dolari şi este parte din angajamentul pe care SUA şi l-a luat faţă de aliaţii din Est după ocuparea Crimeei de către Rusia. Forţele armate americane vor fi aici la sfârşitul lunii ianuarie, unde se vor antrena cu aliaţii europeni şi vor testa viteza de mobilizare. O echipă Digi24 a fost în Statele Unite unde a filmat pregătirile.

În Fortul Carson din Colorado au loc cele mai importante mişcări de trupe de la războiul din Irak încoace. O brigadă întreagă pleacă în Europa. Asta înseamnă peste 2.000 de echipamente militare. Doar cele 80 de tancuri Abrams cântăresc 50 de tone fiecare.

Dragoş Sasu, reporter Digi24: „În aceste trenuri sunt cele mai puternice tancuri şi maşini blindate americane, ele vor ajunge mai întâi într-un port din Texas unde vor fi încărcate în trei nave care vor acosta mai apoi într-un port din Germania”.

În Europa de Est vor ajunge şi soldaţi americani. Ei fac parte din unitate de elită, care în 2003 l-a capturat pe fostul dictator al Irakului Sadam Hussein, ascuns într-o groaptă de lângă Tikrit, oraşul său natal.

Locotent colonelul Jason Sabat se va muta pentru nouă luni în România. Alţi colegi de-ai lui vor ajunge în Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Ţările Baltice.

Lt. col. Jason Sabat, comandantul batalionului trimis în România şi Bulgaria: „Grupul meu este format din tancuri Abrams şi vehicule de luptă Bradley. O să avem şi elemente de artilerie care vin în completare. În acelaşi timp, o să avem cu noi ingineri, constructori de poduri. Vor staţiona la Mihail Kogălniceanu şi se vor roti în zonă, probabil la Novo Selo, Bulgaria”.

El spune că poligoanele din ţara noastră sunt pregătite pentru forţele americane.

Lt. col. Jason Sabat, comandantul batalionului trimis în România şi Bulgaria: „Este un loc incredibil. Am primit informaţii despre extinderile care s-au făcut acolo, despre avioanele F16 care vin de la Forţele Aeriene Române. Am fost şi în Bucureşti unde am vorbit şi despre poligonul de la Cincu”.

Americanii vin şi cu 200 de bucătari şi sute de containere cu obiecte personale.

Toate trec prin mâinile căpitanului Braian Musck.

Cpt. Braian Musck, responsabil pentru operaţiunile logistice: „Este vorba despre echipament militar: corturi, medicamente, echipamentele personale ale militarilor. Celelalte materiale cum ar fi armele, echipamentele sensibile de comunicaţii sunt trimise pe alte căi”.

O provocare va fi, spun experţii americani, trimiterea tancurilor din Germania în România, de exemplu.

Cpt. Braian Musck, responsabil pentru operaţiunile logistice: „Va fi un adevărat coşmar pentru cei de la logistică. În estul Europei dimensiunea căii ferate este diferită de vest. Toate aceste tancuri şi maşini de luptă sunt urcate aici în trenuri standard. În estul Europei trebuie să le încărcăm în unele mai înguste”.

După nouă luni soldaţii americani din Fortul Carson se întorc acasă, iar în locul lor vor veni alţii. Mâine, la jurnalul orei 19.00, îi vom cunoaşte pe militarii americani care mută în România. Au început deja să caute informaţii despre ţara noastră şi să înveţe primele cuvinte în limba română.

sursa: Digi24