OPINII

Interviul lui Alexei Navalnîi pentru MEDUZA

La 13 decembrie, politicianul opozant şi creatorul Fondului de luptă împotriva corupţiei, Alexei Navalîi, a declarat că intenţionează să participe la alegerile prezidenţiale din 2018. MEDUZA a vorbit cu Navalnîi despre Crimeea, regimul de vize cu Asia Mijlocie şi ieşirea Rusiei din izolarea politică.

În cazul în care Navalnîi ar fi preşedinte, el ar fi desfăşurat în Crimeea „cel mai cinstit referendum de pe lume – cu observatori internaţionali şi ruşi, cu timp îndelungat pentru agitaţia tuturor părţilor, eliberându-i din puşcării pe toţi cei care au fost închişi fiindcă nu sunt de acord să se unească”. După spusele sale, rezultatele referendumului „vor fi punctul de plecare spre a înţelege cum trebuie rezolvată această problemă”. În acelaşi timp, el a recunoscut că problema Crimeii nu arată rezolvabilă în viitorul apropiat, indiferent cine se află la putere. Navalnîi consideră că „trebuie să treacă timp”  şi, când fi o Europă unică, iar hotarele vor conta mai puţin, asta se „va cicatriza”, ca şi relaţiile cu Ucraina în genere. În acest scop el a propus să fie onorate, mai întâi, acordurile de la Minsk.----------------------

În afară de asta, politicianul pledează pentru regimul de vize cu multe ţări din Asia Mijlocie. Totodată, el a subliniat că „aici nu e nicio discriminare”, ci există probleme, de pildă „în Tadjikistan salariul e de un dolar” şi oamenii, în căutarea unei vieţi mai bune şi a banilor, vor veni în Rusia.

În ciuda Brexit, a lui Trump şi a posibilei victorii în Europa a forţelor politice care simpatizează Rusia, Navalnîi consideră că e naiv să se aştepte că Rusia va ieşi din izolare doar datorită schimbărilor în Europa. El crede că, pentru început, trebuie îndeplinite acordurile de la Minsk. După, potrivit afirmaţiilor sale, o parte importantă a sancţiunilor poate fi retrasă. Ulterior, spune Navalnîi, trebuie încetat a mai construi din Occident imaginea duşmanului.

https://meduza.io/

Cum privesc experţii înaintarea candidaturii lui Navalnîi

Cât despre şansele lui Navalnîi, politologul Dmitri Oreşkon nu a exclus versiunea potrivit căreia administraţia lui Putin nu-i va permite lui Navalnîi să participe la alegeri. Totuşi, la nivel federal lui îi va veni foarte greu, deoarece acolo este cunoscut cu mult mai puţin. În afară de asta, în regiuni va fi mereu împiedicat să desfăşoare întâlniri cu alegătorii. După părerea lui Oreşkin, chiar în condiţiile unui minimum de impedimente, lui Navalnîi îi va fi greu să acumuleze şi 10%.

Politologul Gleb Pavlovski consideră că Navalnîi este „cea mai puternică figură politică din ţară”. După părerea expertului, Navalnîi a căpătat într-un anume sens o echivalenţă temporară cu Putin. În calitate de om care propune un program, o strategie pentru viitor.-----------------------

Discutând dacă Navalnîi poate deveni candidatul unic din partea opoziţiei, experţii au pus la îndoială o astfel de variantă. Astfel, politologul Ekaterian Shulman consideră că este importantă susţinerea celor care dispun de resurse, dar „opoziţia nu e acum în acea situaţie”. De exemplu, partidul Iabloko, care are multe subdiviziuni teritoriale, „nu a demonstrat vreo oarecare capacitate de mobilizare” la alegerile trecute.

Pavlovski s-a pronunţat şi mai dur: „opoziţia îl poate susţine, dar lucrul ăsta n-o să-l intereseze pe nimeni în 2018. Toate astea vor fi o luptă în interiorul 1%”.

https://www.novayagazeta.ru/

Cum restabileşte Volodin influenţa parlamentului

Expertul Centrului „Carnegie”, Andrei Perţev, consideră că spicherul Dumei de Stat al Rusiei, Veceaslav Volodin, se străduieşte să transforme „un printer turbat” într-o resursă proprie pentru negoţul cu guvernul şi chiar cu Administraţia preşedintelui. Perţev consideră că „Volodin, vădit, a desfăşurat un audit al activului cu probleme, pe care l-a preluat, şi a constatat că, teoretic, parlamentul poate fi make great again”. Separarea constituţională a puterilor n-a fost anulată de nimeni, iar, după Legea fundamentală a ţării, Duma de Stat poate multe: e în puterea ei să aprobe sau să nu aprobe bugetul, să exprime neîncredere guvernului şi preşedintelui.

Volodin vrea în mod evident ca Duma să fie percepută ca resursa lui personală. În parlament se vorbeşte deschis despre forme mai dure de interacţiune cu guvernul: conducerea Dumei vrea ca proiectele de lege să le fie prezentate parlamentarilor de către miniştrii înşişi sau, în cel mai rău caz, de către adjuncţii lor. Noul spicher vrea să iasă de sub tutela de prisos din partea administraţiei prezidenţiale.--------------------------

Ca Duma să fie luată în serios, spicherul încearcă s-o organizeze conform reprezentărilor sale despre structura birocratică ideală. Parlamentului i se restituie privilegiile vizibile: girofarele şi sălie, se măreşte, de asemenea, numărul de asistenţi şi se instituie funcţia de consilier al fracţiunilor, care augmentează simbolic statutul parlamentarilor. Pe de altă parte, există şi biciul: deputaţii nu mai pot vota prin procură, iar pentru absenţe la şedinţe se cuvine amendă: cea de-a şasea parte din salariu. În afară de asta, şedinţele înseşi au început să dureze până seara târziu.

S-a părea că influenţa Dumei creşte, dar asta nu e deloc aşa. Statutul deputaţilor, mai curând, coboară, consideră Perţev: ei devin nişte şurubaşe ale maşinii birocratice, figuri gri fără chip. Statutul spicherului şi al aparatului trebuie să crească, dar încă nu se ştie dacă asta se va întâmpla de bună seamă. Deocamdată funcţionarii şi politicienii excesiv de activi (inclusiv Volodin însuşi) mai degrabă au fost sancţionaţi pentru manifestarea independenţei. Volodin riscă să se certe cu guvernul şi administraţia preşedintelui. Parlamentul, aflat la cheremul spicherului, poate deveni unul dintre atuuri în momentul tranziţiei puterii şi luptei pentru locul succesorului.

http://carnegie.ru/

NOUTĂŢI

Obama a spus că Rusia este o ţară slabă

Obama consideră că Rusia este mai mică şi mai slabă decât SUA. Dar anume despre ea preşedintele care pleacă a vorbit cel mai mult la conferinţa sa de presă în această funcţie, scrie KOMMERSANT.

În discursul său, preşedintele SUA a pomenit de 38 de ori Rusia şi de încă 15 ori pe Vladimir Putin. În totul, retorica a fost una acuzatoare.http://www.kommersant.ru/

În opinia lui Obama, Rusia e „mai mică” şi „mai slabă” decât SUA, iar economia ei „nu produce nimic” din ceea ce ar cumpăra alte ţări, „în afară de petrol, gaz şi armament”, transmite LENTA.

https://lenta.ru/

Rusia a criticat în Consiliul de Securitate al ONU rezoluţia franceză cu privire la Alep

Rezoluţia ce propune admiterea în estul localităţii Alep a angajaţilor ONU în calitate de observatori, întocmită de Franţa, atrage după sine pericolul pentru vieţile omeneşti. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul permanent al MAE al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, transmite ROSBALT. După spusele lui Ciurkin, Rusia nu va susţine documentul.http://www.rosbalt.ru/

Rusia a prezentat spre examinare la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind evacuarea civililor din Alep ca alternativă documentului propus de Franţa, a declarat pentru TASS o sursă informată din cadrul organizaţiei mondiale.

http://tass.ru/

În Consiliul de Securitate al ONU se lucrează la conjugarea celor două proiecte de rezoluţie propuse de Rusia şi Franţa, informează GAZETA.RU cu referire la RIA NOVOSTI.

https://www.gazeta.ru/

Kievul a anunţat că în curând va extinde sancţiunile împotriva Rusiei

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, a anunţat pregătirea unei noi liste de sancţiuni, în care vor intra persoane implicate, în opinia Kievului, în privarea de libertate a cetăţenilor ucraineni pe motive politice, informează VEDOMOSTI.http://www.vedomosti.ru/politics/news/2016/12/17/670064-kiev-gotovit-sanktsii-protiv-rossii

În septembrie 2015, Ucrainaa a introdus sancţiuni împotriva a 388 de persoane fizice, printre care erau şi funcţionari ruşi, conducători de întreprinderi, jurnalişti, precum şi unii locuitori ai Donbasului. Lista a fost completată de câteva ori. Ultima reactualizare a avut loc în octombrie 2016, când acolo au intrat încă 335 de nume şi 167 de companii, transmite IZVESTIA.

http://izvestia.ru/

MOLDOVA

Şeful Transnistriei a acordat un interviu pentru RUSSIA TODAY

Recunoaşterea Transnistriei de către statele lumii e doar o chestiune de timp. Potrivit spuselor sale, Transnistria a fost recunoscută de multe ţări europene, inclusiv de Rusia şi Moddova, „pur şi simplu nimeni nu vorbeşte, toţi încearcă să uite acest luru”. În afară de asta, transnistrenii împărtăşesc pe deplin valorile ruşilor şi sunt o parte a lumii ruse, dar, în acelaşi timp, Tiraspolul este deschis şi pentru apropierea de Moldova şi Ucraina. Declaraţia a fost făcută de şeful ales al Transnistriei, Vadim Krasnoselski.

Transnistria doreşte să trăiască în pace cu vecinii săi – poarele ucrainean şi moldovenesc, a declarat el. După spusele sale, ţările au multe tangenţe: chestiunile colaborării economice, deblocarea Transnistriei, a căilor ferate, cooperarea umanitară, culturală.------------------------

Krasnoselski are o atitudine sceptică faţă de declaraţiile preşedintelui ales al Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit afirmaţiilor sale, Moldova rămâne o republică parlamentară, în afară de asta, timpul va arăta pe cât este Dodon de independent în deciziile sale. Krasnoselski se teme că confruntarea dintre preşedintele pro-rus şi parlamentul pro-european poate conduce la un nou val portocaliu, iar independenţa Transnistriei este „o garanţie că valul portocali nu va inunda” regiunea.

Kranoselski susţine că „statalitatea Transnistriei îşi trage începutul din 1924”, când, la Harkov, a fost făcută publică ideea „Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, „pentru păstrarea etniei moldoveneşti”. După spusele sale, deja în anul ’40, după pactul Ribbentrop-Molotov, la RASSM a fost alipită Basarabia. El a menţionat, de asemenea, că, după denunţarea pactului de către parlamentul moldovenesc, Transnistria s-a aflat încă un an în componenţa Uniunii. Liderul Tiraspolului a spus că în toţi cei 26 de ani de independenţă Republica Moldova nu înţelege care limbă este vorbită în Moldova: română sau moldovenească. După spusele sale, în Transnistria se vorbeşte „limba moldovenească în chiriliţă, pe care o vorbeau acum 600 de ani domnitorii moldoveni”.

https://russian.rt.com/

Rogozin i-a replicat lui Şalaru: calea voastră nu este idioată, ci criminală

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, i-a răspuns ministrului Apărării al Republicii Moldova, Anatol Şalaru, la declaraţia acestuia privind faptul că „deocamdată nu există semne că Ucraina va merge pe calea noastă idioată cu Transnistria” [în 1992, în timpul semnării tratatului de pace].-------------------------

„Calea care trece printr-un război civil de dragul faptului de a «petrece fără vize» prin europe nu este idioată, ci criminală, cetăţene Şalaru”, a spus Rogozin într-un mesaj pe Facebook, citat de BLOCNOT-MOLDOVA.

http://bloknot-moldova.md/