UPDATE // Militarii ruși neagă informațiile că unii pasageri TU-154 ar fi fost în veste de salvare
UPDATE: Informațiile potrivit cărora unii pasageri ai avionului TU-154, prăbușit în marea Neagră, ar fi avut veste de salvare, nu corespund realității, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării din Rusia.
„Zvonurile potrivit cărora unii pasageri au avut veste de salvare, nu sunt altceva decât insinuări și nu corespund realității”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării din Federația Rusă.
Anterior se anunța că unii pasageri ai avionului TU-154, care s-a prăbușit dimineața trecută în marea neagră, aveau îmbrăcate vestele de salvare, transmite RIA Novosti, cu trimitere la surse din Ministerul Apărării din Rusia.
„Oamenii se pregăteau de evacuare, cu toate acestea nu toți pasagerii aveau vestele îmbrăcate”, spun sursele RIA.
---------------Cu toate acestea nu este menționat care anume pasageri erau cu vestele îmbrăcate, cei care au fost găsiți ieri, sau cei care au fost găsiți în fuzelajul avionului, la o adâncime de 27 de metri. Sursa citată menționează că toți pasagerii găsiți ieri, erau cu vestele de salvare.
Amintim că ieri, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că 11 pasageri ai avionului TU-154, care a dispărut ieri dimineața de pe radare, au fost găsiți în largul mării negre, la aproximativ 1,6 km de țărm. În total la bordul avionului se aflau 92 de persoane.