CRONOLOGIE: Marii dispăruţi ai anului 2016-David Bowie, Prince, Harper Lee şi George Michael
David Bowie, Alan Rickman, Prince, Harper Lee, George Michael, Andrzej Wajda, Muhammad Ali, Nancy Reagan, George Martin, Umberto Eco, Zaha Hadid, Dario Fo, Gene Wilder, Bud Spencer, Fidel Castro, Elie Wiesel, Zsa Zsa Gabor, Shimon Perez, Sonia Rykiel, Greg Lake, Leonard Cohen se numără printre celebrităţile şi personalităţile lumii care au decedat în 2016.
CINEMA – TELEVIZIUNE
14 ianuarie: Actorul britanic Alan Rickman, interpretul personajului Severus Snape din franciza cinematografică ”Harry Potter”, a murit la vârsta de 69 de ani din cauza unui cancer pancreatic.
15 februarie: Actorul american de origine finlandeză George Gaynes, unul dintre protagoniştii comediilor din seria cinematografică ”Academia de Poliţie”, a murit la vârsta de 98 de ani.
25 februarie: Tony Burton, un actor din distribuţia francizei ”Rocky”, în care a interpretat personajul Tony ”Duke” Evers, a murit la vârsta de 78 de ani.
28 februarie: Actorul american George Kennedy, care a jucat în peste 180 de producţii artistice şi de televiziune, precum ”Cool Hand Luke”, pentru care a primit şi un premiu Oscar, şi filmele din seria ”Naked Gun”, a murit la vârsta de 91 de ani.
1 martie: Tony Warren, creatorul ”Coronation Street”, cel mai longeviv serial TV de tip ”soap opera” din lume, a murit la vârsta de 79 de ani.
4 martie: Britanicul Tony Dyson, un expert în efecte speciale, care a creat robotul R2D2 din franciza ”Războiul stelelor/ Star Wars”, a murit la vârsta de 68 de ani în reşedinţa sa de pe insula malteză Gozo.
10 martie: Cineastul britanic de origine germană Ken Adam, care a realizat scenografia filmului ”Dr. Strangelove”, de Stanley Kubrick, şi a colaborat la şapte lungmetraje din seria ”James Bond”, a murit la vârsta de 95 de ani.
23 martie: Ken Howard, preşedintele SAG-AFTRA (Sindicatul actorilor de la Hollywood), care a jucat în numeroase seriale TV de succes, precum ”Dinastia” şi ”Verdict crimă”, a murit la vârsta de 71 de ani.
24 martie: Actorul de comedie Garry Shandling, devenit celebru în urma apariţiilor sale în numeroase talk-show-uri de televiziune şi în calitate de protagonist al unuia dintre primele sitcomuri transmise de televiziunea prin cablu, ”The Larry Sanders Show”, a murit la vârsta de 66 de ani.
29 martie: Actriţa americană Patty Duke, premiată cu Oscar pentru rolul Helen Keller din filmul ”Miracol în Alabama/ The Miracle Worker”, în 1963, a murit la vârsta de 69 de ani.
17 aprilie: Actriţa americană Doris Roberts, una dintre protagonistele serialului de televiziune ”Dragul de Raymond”, a murit la vârsta de 90 de ani.
20 aprilie: Cineastul britanic Guy Hamilton, care a regizat patru filme din seria ”James Bond”, a murit într-un spital din Mallorca, la vârsta de 93 de ani.
10 mai: Polonezul Gene Gutowski, supravieţuitor al Holocaustului şi producător al filmului ”Pianistul” al lui Roman Polanski, a murit la Varşovia, la vârsta de 90 de ani.
24 mai: Actorul Burt Kwouk, cunoscut pentru rolul Cato, majordomul inspectorului Clouseau din filmele din seria ”Pantera Roz”, a murit la vârsta de 85 de ani.
6 iunie: Actriţa americană Theresa Saldana, cunoscută din filmul ”Taurul furios/ Raging Bull”, în care a jucat alături de Robert De Niro şi Joe Pesci, a murit la vârsta de 61 de ani.
19 iunie: Actorul Anton Yelchin, cunoscut pentru rolul Chekov din franciza cinematografică ”Star Trek”, a murit la vârsta de 27 de ani.
27 iunie: Actorul italian Bud Spencer, protagonistul filmelor din seria ”Piedone”, a murit în reşedinţa lui din Roma, la vârsta de 86 de ani.
4 iulie: Regizorul iranian Abbas Kiarostami, recompensat cu trofeul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes din 1997 pentru filmul ”Gustul cireşelor”, a murit din cauza unui cancer, la vârsta de 76 de ani.
19 iulie: Regizorul Garry Marshall, cunoscut pentru filme precum ”Frumuşica/ Pretty Woman” (1990) şi ”Frankie and Johnny” (1991), a murit la vârsta de 81 de ani.
17 august: Regizorul canadian Arthur Hiller, nominalizat la Oscar pentru filmul ”Love Story”, a murit la Los Angeles, la vârsta de 92 de ani.
29 august: Actorul Gene Wilder, cunoscut pentru rolurile din comedii precum ”Producătorii/ The Producers”, “Şei în flăcări/ Blazing Saddles”, “Willy Wonka şi fabrica de ciocolată/ Willy Wonka and the Chocolate Factory” şi “Nebuni de legat/ Stir Crazy”, a murit la vârsta de 83 de ani, în casa sa din Stamford (Connecticut), în urma unor complicaţii survenite pe fondul maladiei Alzheimer.
11 septembrie: Actriţa şi activista transgender Alexis Arquette, sora actorilor David, Rosanna şi Patricia Arquette, a murit la vârsta de 47 de ani.
17 septembrie: Actriţa Charmian Carr, interpreta personajului Liesl, fiica rebelă a familiei Von Trapp din filmul ”Sunetul muzicii/ The Sound of Music”, a murit la vârsta de 73 de ani.
20 septembrie: Cineastul Curtis Hanson, premiat cu Oscar pentru scenariul filmului ”L.A. Confidential”, pe care l-a şi regizat, a murit în reşedinţa lui din California la vârsta de 71 de ani.
26 septembrie: Cineastul american Herschell Gordon Lewis, supranumit ”naşul filmelor gore”, datorită peliculelor sale deosebit de sângeroase care au relansat genul horror în anii 1960, a murit la vârsta de 87 de ani.
28 septembrie: Agnes Nixon, creatoarea serialelor ”One Life to Live” şi ”Destine secrete/ All My Children” difuzate de postul de televiziune ABC, a murit la vârsta de 93 de ani.
9 octombrie: Regizorul polonez Andrzej Wajda, recompensat cu Palme d'Or pentru filmul ”Omul de fier” în 1981 şi cu un Oscar pentru contribuţia adusă cinematografiei în 2000, a murit la vârsta de 90 de ani.
14 octombrie: Actorul şi regizorul francez Pierre Étaix, premiat cu Oscar pentru ”Heureux anniversaire” (1962), a murit la Paris, la vârsta de 87 de ani.
25 octombrie: Scenaristul de televiziune american Kevin Curran, care a colaborat la serialul animat ”Familia Simpson/ The Simpsons” timp de 17 ani, a murit la vârsta de 59 de ani.
31 octombrie: Artistul rus Vladimir Zeldin, care a deţinut titlul de ”cel mai bătrân actor din lume în activitate”, a murit la vârsta de 101 ani, la Institutul de Urgenţe Sklifosovsky din Moscova.
12 noiembrie: Actriţa mexicană Lupita Tovar, protagonistă a versiunii spaniole a filmului ”Dracula” din 1931, în care rolul celebrului vampir a fost jucat de Carlos Villar, a murit în Los Angeles la vârsta de 106 ani.
6 decembrie: Actorul britanic Peter Vaughan, cunoscut pentru rolurile interpretate în serialele de televiziune ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” şi ”Porridge”, a murit la vârsta de 93 de ani.
13 decembrie: Actorul canadian Alan Thicke, interpretul rolului principal din sitcomul ”Growing Pains” şi tată al cântăreţului R&B Robin Thicke, a murit la vârsta de 69 de ani.
18 decembrie: Actriţa Zsa Zsa Gabor, o adevărată legendă a Hollywoodului, cunoscută pentru frumuseţea şi eleganţa ei, dar şi pentru cele nouă căsnicii ale sale – a fost la un moment dat căsătorită cu fondatorul lanţului hotelier Hilton -, a murit la vârsta de 99 de ani.
20 decembrie: Michèle Morgan, una dintre cele mai cunoscute actriţe din cinematografia franceză din secolul al XX-lea, a murit la vârsta de 96 de ani.
24 decembrie: Scenograful spaniol Gil Parrondo, recompensat cu două premii Oscar, pentru filmele ”Patton” şi ”Nicolae şi Alexandra/ Nicholas and Alexandra” a murit la Madrid, la vârsta de 95 de ani.
27 decembrie: Actriţa Carrie Fisher a murit la vârsta de 60 ani de ani în urma unui stop cardiac. Carrie Fisher, interpreta Prinţesei Leia din seria ”Star Wars”, a intrat în stop cardiorespirator, pe 23 decembrie, cu doar câteva minute înainte ca avionul în care se afla, ce efectua o cursă pe ruta Londra - Los Angeles, să aterizeze pe pista principalului aeroport din metropola americană. Artista a fost spitalizată de urgenţă şi conectată la aparate de menţinere a funcţiilor vitale.
MUZICĂ - DANS
5 ianuarie: Pierre Boulez, un celebru compozitor şi dirijor francez, a murit la vârsta de 90 de ani.
10 ianuarie: David Bowie, o legendă a muzicii pop-rock internaţionale, a murit din cauza unui cancer hepatic la două zile după ce împlinise vârsta de 69 de ani. De ziua lui de naştere, pe 8 ianuarie, celebrul artist britanic şi-a lansat ultimul album de studio, intitulat ”Blackstar”.
14 ianuarie: Producătorul muzical René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion, a murit la vârsta de 73 de ani din cauza unui cancer.
26 ianuarie: Cântăreţul britanic Black (Colin Vearncombe), interpretul cântecului ”Wonderful Life”, a murit la vârsta de 53 de ani, în urma unui accident de automobil.
8 martie: George Martin, fostul producător şi aranjor muzical al trupei The Beatles, a murit la vârsta de 90 de ani. George Martin era supranumit adeseori ”al cincilea Beatle”.
11 martie: Keith Emerson, cofondatorul şi clăparul trupei de rock progresiv Emerson, Lake & Palmer, a murit la vârsta de 71 de ani. Artistul s-a împuşcat în cap cu o armă de foc.
16 martie: Cântăreţul şi dirijorul Frank Sinatra Jr., fiul celebrului cântăreţ şi actor american Frank Sinatra, a murit la vârsta de 72 de ani, în urma unui stop cardiac.
2 aprilie: Saxofonistul de jazz Leandro "Gato" Barbieri, recompensat cu un premiu Grammy pentru coloana sonoră a filmului ”Ultimul tango la Paris”, regizat de Bernardo Bertolucci, cu Marlon Brando şi Maria Schneider, şi care a înregistrat zeci de albume de-a lungul unei cariere de peste şapte decenii, a murit la vârsta de 83 de ani.
6 aprilie: Cântăreţul american Merle Haggard, o legendă a muzicii country, a murit în ziua în care a împlinit vârsta de 79 de ani în oraşul Palo Cedro din statul California.
21 aprilie: Cântăreţul american Prince, o legendă a muzicii pop internaţionale, a murit la vârsta de 57 de ani, în urma unei supradoze de medicamente, în reşedinţa sa din statul Minnesota.
21 aprilie: Muzicianul american Lonnie Mack, ale cărui înregistrări instrumentale au influenţat o serie de chitarişti celebri, precum Stevie Ray Vaughan şi Jeff Beck, a murit la vârsta de 74 de ani, în oraşul Nashville din statul american Tennessee.
24 aprilie: Cântăreţul soul Billy Paul, interpretul piesei ”Me & Mrs. Jones”, a murit la vârsta de 80 de ani.
24 aprilie: Cântăreţul congolez Papa Wemba, o legendă a muzicii africane, supranumit ”regele muzicii rumba”, a murit la vârsta de 66 de ani, după ce şi-a pierdut cunoştinţa pe scenă, în timpul unui concert pe care l-a susţinut în Coasta de Fildeş.
19 mai: John Berry, unul dintre membrii fondatori ai grupului rap-rock Beastie Boys, a murit într-un azil din oraşul Danvers, din statul american Massachusetts, la vârsta de 52 de ani.
22 iunie: Compozitorul şi dirijorul britanic Harry Rabinowitz, care a înregistrat coloanele sonore pentru peste 60 de filme, inclusiv pentru lungmetrajele ”Carele de foc” şi ”Pacientul englez”, a murit la vârsta de 100 de ani.
24 iulie: Soprana şi actriţa americană Marni Nixon, supranumită ”vocea invizibilă de la Hollywood”, deoarece a realizat dublajul de voce pentru multe actriţe din musicaluri celebre, a murit la vârsta de 86 de ani.
19 august: Managerul şi producătorul muzical Lou Pearlman, creatorul grupurilor pop-dance Backstreet Boys şi NSYNC, a murit la vârsta de 62 de ani într-o închisoare federală americană.
28 august: Cântăreţul mexican Juan Gabriel, o legendă a muzicii latino-americane timp de peste patru decenii, a murit în urma unui infarct la vârsta de 66 de ani.
23 octombrie: Cântăreţul britanic Pete Burns, solistul trupei Dead or Alive, a murit în urma unui infarct la vârsta de 57 de ani.
7 noiembrie: Compozitorul şi interpretul canadian Leonard Cohen a încetat din viaţă, în somn, în reşedinţa lui din Los Angeles la vârsta de 82 de ani. Celebrul artist nord-american suferea de cancer.
18 noiembrie: Sharon Jones, o cântăreaţă care a avut o contribuţie majoră la revenirea în actualitate a stilului soul, prin intermediul grupului ei, Dap-Kings, a murit la vârsta de 60 de ani.
7 decembrie: Muzicianul britanic Greg Lake, solistul şi basistul trupelor King Crimson şi Emerson, Lake & Palmer, a murit la vârsta de 69 de ani.
11 decembrie: Cântăreaţa macedoneană Esma Redzepova, supranumită ”regina muzicii rome”, una dintre primele artiste din Europa care au avut succes cântând în limba romă, a murit la vârsta de 73 de ani.
18 decembrie: Cântăreaţa Léo Marjane, o vedetă a muzicii franceze din anii 1940, care a contribuit decisiv la introducerea jazzului în Franţa, a murit la vârsta de 104 ani.
24 decembrie: Rick Parfitt, chitaristul trupei Status Quo, a murit într-un spital din Spania la vârsta de 68 de ani. Muzicianul britanic a decedat din cauza unei infecţii severe, în urma unor complicaţii medicale apărute după o accidentare la un umăr. Artistul britanic a suferit un infarct în luna iunie, după un concert susţinut de grupul Status Quo în Turcia, şi a fost nevoit să se retragă apoi din turneul pe care formaţia britanică l-a susţinut în această toamnă.
25 decembrie: Cântăreţul britanic George Michael a murit în reşedinţa sa din Londra la vârsta de 53 de ani. Insuficienţa cardiacă este o posibilă cauză a morţii lui George Michael, conform managerului său, Michael Lippman.
LITERATURĂ – TEATRU
18 ianuarie: Michel Tournier, personalitate de marcă a literaturii franceze din a doua jumătate a secolului al XX-lea, a murit la vârsta de 91 de ani. Celebrul scriitor a fost recompenat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze în anul 1967, pentru romanul ”Vineri sau Limburile Pacificului”, şi cu prestigiosul premiu Goncourt în anul 1970, pentru volumul ”Regele Arinilor”.
19 februarie: Scriitorul, filosoful şi expertul în semiotică Umberto Eco, autorul celebrelor romane ”Numele trandafirului” (”Il nome della rosa”, 1980) şi ”Pendulul lui Foucault” (”Il pendolo di Foucault”, 1988) a murit la vârsta de 84 de ani.
19 februarie: Scriitoarea americană Harper Lee, autoarea romanului-cult ”Să ucizi o pasăre cântătoare” (”To Kill a Mockingbird”), a murit la vârsta de 89 de ani.
4 martie: Scriitorul american Pat Conroy, printre alte cărui creaţii se află ”Prinţul mareelor/Prince of Tides”, roman publicat în 1986, a murit la vârsta de 70 de ani, din cauza unul cancer pancreatic.
26 martie: Jim Harrison, unul dintre cei mai prolifici scriitori americani contemporani, cel care a portretizat America rurală în operele sale, printre care romanul ”Legendele toamnei”, ecranizat cu Brad Pitt şi Anthony Hopkins în rolurile principale, a murit la vârsta de 78 de ani, în reşedinţa sa din Patagonia, o localitate din statul american Arizona.
31 martie: Scriitorul ungar Imre Kertész, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz şi laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 2002, a murit la vârsta de 86 de ani.
6 iunie: Dramaturgul britanic Peter Shaffer, premiat cu Oscar pentru scenariul filmului ”Amadeus” şi autor al piesei de teatru ”Equus”, a murit la vârsta de 90 de ani.
27 iunie: Scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autorul mai multor cărţi de succes, care au inspirat numeroşi lideri politici ai lumii, a murit în reşedinţa sa din Los Angeles la vârsta de 87 de ani.
14 iulie: Peter Esterhazy , unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani din Ungaria, a murit la vârsta de 66 de ani, în urma unui cancer pancreatic.
16 septembrie: Dramaturgul american Edward Albee, recompensat cu trei premii Pulitzer şi autor al piesei de teatru ”Cui i-e frică de Victoria Woolf?”, pusă în scenă pe Broadway în 1962 şi adaptată pentru marele ecran în filmul omonim din 1966, cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton în rolurile principale, a murit la vârsta de 88 de ani.
13 octombrie: Dario Fo, un cunoscut dramaturg, scenarist şi actor italian, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1997, a murit, joi, la vârsta de 90 de ani.
20 noiembrie: Scriitorul şi dramaturgul irlandez William Trevor, un maestru al prozei scurte, al cărui nume s-a aflat de patru ori pe lista scurtă de la prestigiosul premiu literar Man Booker, a murit la vârsta de 88 de ani.
25 decembrie: Scriitorul britanic Richard Adams, un cunoscut autor de cărţi pentru copii, precum ”Watership Down”, ”Shardik” şi ”The Plague Dogs”, în care animalele sunt personajele principale, a murit la vârsta de 96 de ani.
MEDIA
29 mai: André Rousselet, un apropiat al fostului preşedinte francez François Mitterrand, fondator al postului de televiziune Canal+, care a fost lansat în 1984, a murit la vârsta de 93 de ani.
9 iulie: Jurnalistul american Sydney Schanberg, ale cărui relatări despre teroarea şi crimele Khmerilor Roşii din Cambodgia i-au adus un premiu Pulitzer şi au inspirat pelicula ”Câmpiile morţii / The Killing Fields”, laureată cu Oscar, a murit la vârsta de 82 de ani, în urma unui infarct.
ARTE FRUMOASE – FOTOGRAFIE – MODĂ
3 mai: Carl Fredrik Reutersward, unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai artei moderne din Suedia, autor al sculpturii pacifiste ”Pistolul înnodat”, a murit la vârsta de 81 de ani.
25 iunie: Fotograful de modă Bill Cunningham, o veritabilă legendă a cotidianului The New York Times, ale cărui fotografii au imortalizat tendinţele vestimentare care s-au manifestat în ultimele patru decenii pe străzile metropolei americane, a murit la vârsta de 87 de ani.
25 august: Creatoarea de modă Sonia Rykiel a murit la vârsta de 86 de ani. Celebra creatoare franceză, supranumită ”regina tricotajelor”, suferea de mai mulţi ani de maladia Parkinson.
30 august: Fotograful francez Marc Riboud, celebru pentru reportajele sale realizate în lumea întreagă şi fost director al agenţiei Magnum, a murit la vârsta de 93 de ani.
30 septembrie: George Barris, autorul ultimelor fotografii ale actriţei Marylin Monroe, realizate pe o plajă din Santa Monica, în California, cu doar câteva săptămâni înainte de decesul vedetei hollywoodiene, a murit la vârsta de 94 de ani în reşedinţa sa din oraşul Thousand Oaks.
1 decembrie: Sculptorul senegalez Ousmane Sow, o personalitate proeminentă a artei contemporane, primul african acceptat în prestigioasa Academie de Arte Frumoase din Franţa, celebru pentru creaţiile sale reprezentând luptători africani uriaşi, a murit în Dakar la vârsta de 81 de ani.
22 decembrie: Franca Sozzani, redactorul-şef al revistei Vogue Italia timp de aproape 30 de ani, a murit la Milano, la vârsta de 66 de ani.
LIFE - SPORT - FILANTROPIE
20 februarie: Peter Mondavi, un pionier al viticulturii din celebra regiune californiană Napa Valley, administrator al podgoriei Charles Krug, a murit la vârsta de 101 ani.
3 iunie: Fostul pugilist Muhammad Ali a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, după ce a fost internat la un spital din Phoenix cu probleme respiratorii. Muhammad Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei decenii.
10 iunie: Margaret Vinci Heldt, inventatoarea coafurii ”Beehive” (”Stup de albine”), popularizată în anii 1960 de fosta prima doamnă a Americii Jacqueline Kennedy şi de actriţa Audrey Hepburn, a murit la vârsta de 98 de ani.
6 august: Ivo Pitanguy, un chirurg plastician al cărui talent a adus în clinica sa numeroase vedete din lumea întreagă, care l-au ajutat să devină o legendă în Brazilia, o ţară obsedată de frumuseţe, a murit la vârsta de 90 de ani, la o zi după ce a participat la ceremonia de predare a torţei olimpice, la Rio de Janeiro.
9 august: Gerald Cavendish Grosvenor, al şaselea duce de Westminster, cel mai bogat dezvoltator imobiliar din Marea Britanie şi prieten apropiat al familiei regale britanice, a murit la vârsta de 64 de ani.
16 august: Joao Havelange, fost preşedinte al FIFA, a decedat la vârsta de 100 de ani într-un spital din Rio de Janeiro, din cauza unei pneumonii.
16 octombrie: Valerie Hunter Gordon, inventatoarea scutecelor de unică folosinţă, mamă a şase copii, a murit la vârsta de 94 de ani în reşedinţa ei din apropiere de oraşul scoţian Inverness.
28 noiembrie: Jim Delligatti, creatorul celebrului preparat alimentar ”Big Mac”, unul dintre hamburgerii comercializaţi de reţeaua de restaurante americane de tip fast-food McDonald's, a decedat la vârsta de 98 de ani.
23 decembrie: Vesna Vulovic, o însoţitoare de bord care a deţinut recordul în ceea ce priveşte o cădere liberă realizată de o fiinţă umană de la cea mai mare înălţime din toate timpurile, după ce avionul în care se afla s-a dezintegrat la altitudinea de 10.000 de metri, a murit la vârsta de 66 de ani.
ISTORIE – POLITICĂ – RELIGIE
6 martie: Nancy Regan, soţia fostului preşedinte american Ronald Reagan, care a deţinut două mandate la Casa Albă între 1981 şi 1989, a decedat la vârsta de 94 de ani.
2 iulie: Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureatal premiului Nobel pentru pace, un scriitor prolific şi un apărător tranşant al drepturilor omului, a decedat la vârsta de 87 de ani. Elie Wiesel, născut în România, la Sighet, a publicat mai multe cărţi despre experienţa sa în lagărele naziste, iar în 1986 a fost distins cu premiul Nobel pentru pace.
28 iulie: Mahasweta Devi, o influentă scriitoare şi activistă indiană pentru drepturile omului, a murit la vârsta de 90 de ani, într-un spital din oraşul Calcutta.
28 septembrie: Shimon Peres, fost preşedinte israelian şi laureat al premiului Nobel pentru pace pe anul 1994, a decedat la vârsta de 93 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.
23 octombrie: Tom Hayden, un celebru activist american care a militat împotriva războiului din Vietnam, fost soţ al actriţei Jane Fonda, a murit la vârsta de 76 de ani.
25 noiembrie: Fostul lider cubanez Fidel Castro a încetat din viaţă la vârsta de 90 de ani.
ŞTIINŢĂ – CERCETARE – ARHITECTURĂ
5 martie: Ray Tomlinson, considerat creatorul e-mailului, a murit la vârsta de 74 de ani.
31 martie: Arhitecta britanico-irakiană Zaha Hadid, o personalitate a arhitecturii moderne, a murit la vârsta de 65 de ani, în urma unei crize cardiace.
15 mai: André Brahic, unul dintre oamenii de ştiinţă care au descoperit inelele planetei Neptun, a murit la Paris, la vârsta de 73 de ani.
2 august: Egipteanul Ahmed Zewail, primul cercetător arab care a câştigat premiul Nobel şi fost consilier ştiinţific al preşedintelui Barack Obama, a murit la vârsta de 70 de ani, în Statele Unite ale Americii. Ahmed Zewail a câştigat premiul Nobel pentru chimie în anul 1999 pentru cercetările sale din domeniul femtochimiei, o disciplină care studiază reacţiile chimice produse la scale de timp extrem de scurte.
19 august: Medicul american Donald Henderson, un specialist în epidemiologie, coordonatorul campaniei mondiale de eradicare a variolei, a murit la vârsta de 87 de ani.
30 august: Joe Sutter, coordonatorul echipei de ingineri americani care au construit legendarul model de avion Boeing 747, la mijlocul anilor 1960, a murit la vârsta de 95 de ani.
8 decembrie: John Glenn, unul dintre cei mai cunoscuţi exploratori ai secolului al XX-lea şi, totodată, primul astronaut american care a ajuns pe orbita Terrei, a murit în statul Ohio, la vârsta de 95 de ani.
17 decembrie: Medicul Henry Heimlich, inventatorul tehnicii de salvare care îi poartă numele, a murit, la vârsta de 96 de ani.
23 decembrie: Piers Sellers, un astronaut de origine britanică, care a participat la trei misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a murit vineri la vârsta de 61 de ani din cauza unui cancer pancreatic.
25 decembrie: Cercetătoarea americană Vera Rubin, specialist în astronomie, pionier în domeniul studiilor despre materia întunecată din Univers, al cărei nume era adeseori citat pe lista favoriţilor la premiul Nobel, a murit duminică la vârsta de 88 de ani.
sursa: News.ro