FBI arestează în Florida un director Volkswagen, acuzat de fraudă, dezvăluie NYT
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) l-a arestat pe directorul Volkswagen AG Oliver Schmidt, pe care-l acuză de complot în vederea fraudării Statelor Unite, dezvăluie în ediţia de luni ziarul he New York Times, citat de Reuters.
Schmidt, care conduce Biroul pentru conformare faţă de reglementări al grupului în Statele Unite începând din martie 2014, a fost arestat sâmbătă de anchetatori federali, în Florida, precizează ziarul, care citează surse la curent cu dosarul.
Schmidt urmează să fie prezentat în instanţă luni, potrivit NYT.
Un tribunal sud-coreean a condamnat un director de la unitatea locală a grupului pe 6 ianuarie, pentru ”fabricare” de documente, obstrucţionarea activităţii şi încălcarea legii mediului.
Volkswagen U.S. şi FBI nu au fost disponibile imediat să comenteze pentru Reuters.
sursa: News.ro