Bilanţul victimelor dublului atentat de la Kabul a ajuns la 38 de morţi
Bilanţul victimelor dublului atentat cu bombă de la Kabul a crescut la 38 de morţi, civili şi militari, a anunţat marţi un oficial afgan, relatează The Associated Press.
----------Un bilanţ anterior anunţa 24 de morţi.
Mohibullah Zeer, un oficial de la Ministerul Sănătăţii, a precizat că alte 72 de persoane au fost rănite în atac.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Sediq Sediqqi, a declarat că un atacator sinucigaş s-a detonat mai întâi, iar apoi a fost detonată o maşină-capcană.
Patru ofiţeri de poliţie se află printre morţi, potrivit lui Sediqqi.
Talibanii, care luptă de 15 ani împotriva Guvernului afgan susţinut de Statele Unite, a revendicat atacul, care a avut loc într-o zonă din capitala afgană în care se află numeroase birouri guvernamentale şi aparţinând Parlamentului.
sursa: News.ro