Chiar dacă are venerabila vârstă de 90 de ani, regina Angliei este mai în formă ca niciodată, deţinând cu succes nu numai controlul statului insular (chiar dacă doar simbolic), ci şi al propriei maşini.

Regina Elisabeta a II-a şi-a trimis gărzile de corp pe bancheta din spate, iar ducesei de Cambridge, Kate Middleton i-a indicat să stea pe scaunul din stânga, în timp ce nonagenara suverană a preluat volanul maşinii şi le-a dat tuturor o lecţie de şofat.

Fotografii au surprins simpatica imagine în care se poate observa apropierea dintre cele două. Regina conduce, iar Kate Middleton, relaxată, se bucură de compania bunicii soţului său, William.

 

Cele două membre ale familiei regale din Marea Britanie au fost aşteptate la un picnic chiar de prinţul William la reşedinţa sa din Scoţia, Balmoral.

Sursa: evz.ro