Moldovenii ocupă locul al 11-lea în clasamentul mondial al indicelui de inteligenţă (IQ), cu 96 de puncte, se arată într-un studiu realizat psihologul britanic Richard Lynn și politologul suedez Tatu Vanhanen în baza unor date colectate din mai bine de 80 de ţări ale lumii.

 

Studiul a fost realizat în perioada 2002-2006. Potrivit autorilor, diferențele din venitul național sunt corelate cu nivelul mediu de inteligență al locuitorilor unei țări. Lynn și Vanhanen menționează că această diferență constituie un factor important, dar nu singurul care contribuie la diferențierea dintre bogăția națională și creșterea economică a țării respective.

Cu toate acestea, rezultatele studiului sunt considerate controversate și au provocat multe dezbateri, de aceea, avertizează autorii, rezultatele în cauză trebuie interpretate cu precauție.