UE acuză Rusia pentru condamnarea lui Navalnîi
Oficialii UE consideră drept motivat politic verdictul Curții raionului Leninski din Kirov (Rusia), care l-a găsit din nou pe liderul opoziției, Alexei Navalnîi, vinovat de deturnare de fonduri în dosarul Kirovles, condamnându-l la cinci ani de închisoare, cu suspendare. La Bruxelles, decizia instanței este considerată drept o încercare de a „înăbuși o altă voce politică independentă în Rusia”.
„Anul trecut, CEDO a decis că domnul Navalnîi a fost lipsit de dreptul său legitim de apărare în instanță, în același dosar. Această ultimă decizie, care îl îndepărtează pe Navalnîi de pe scena politica, reduce pluralismul politic în Rusia și ridică întrebări serioase cu privire la procesele democratice din Rusia”, se arată într-un comunicat al serviciului extern al UE.
Alexei Navalnîi însuși a spus, după pronunțarea verdictului, că intenționează, în continuare, să participe la alegerile prezidențiale din Rusia.
„Chiar acum sunt implicat în campania electorală. Ceea ce vedem este o un fel de telegramă, care a venit de la Kremlin, telegrama în care eu și echipa mea, precum şi oamenii pe ale căror puncte de vedere le exprim, suntem prea periculoși pentru a fi admiși în campania electorală”, a spus liderul opoziției. Totodată, el a adăugat că nu recunoaște verdictul curții. „În conformitate cu Constituția, am drept deplin de a participa la alegeri”, a siubliniat el.
Navalnîi și-a anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențiale pe 13 decembrie. El a obținut acest drept după decizia Curții Supreme a Federației Ruse. În luna septembrie, Curtea Supremă, executând decizia CEDO, a anulat verdictul primit de opozant în dosarul Kirovles.
Sursa: paginaderusia.ro